M**** G******
PetentI** B****
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul M**** G****** în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare seria PBZX nr. 264926/12.06.2019. Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare seria PBZX nr. 264926/12.06.2019 în ceea ce priveşte fapta încadrată în dispoziţiile art. 148 pct. 12 din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002 şi sancţionată în temeiul art. 101 alin. (1) pct. 10 din O.U.G. nr. 195/2002 şi în ceea ce priveşte fapta încadrată în dispoziţiile cuprinse în art. 148 pct. 16 din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002 şi sancţionată în temeiul art. 100 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002. Menţine, în rest, procesul verbal. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Buzău. Pronunţată astăzi, 2 octombrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4975/2019 din 02.10.2019Amână pronunţarea pentru 2 octombrie 2019. Pronunţarea urmează a fi făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 19 septembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2019