H****** S***** J*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4) şi (10) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului H****** S***** J*****pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 C. pen. În baza art. 396 alin. (1), (4) şi (10) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului H****** S***** J***** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen. În baza art. 396 alin. (1), (4) şi (10) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului H****** S***** J***** pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînregistrat, faptă prevăzută de art. 334 alin. 1 C.pen. În baza art. 38 din Codul penal, art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal, stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din cuantumul celorlalte pedepse (de 8 luni + 8 luni închisoare = 1 an şi 4 luni închisoare), adică 5 luni şi 10 zile închisoare, stabilind în sarcina inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an, 1 lună şi 10 zile închisoare. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Satu Mare, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Satu Mare. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.06.2019.
Hotarare 748/2019 din 18.06.2019amână pronunţarea la data de 18.06.2019, ora 10
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.2019faţă de lipsa inculpatului dispune citarea acestuia cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 14.05.2019