K*** M***
InculpatC******* I***** V*******
Parte vătămatăÎn baza art. 278 alin. 1 C.proc.pen., dispune îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul minutei şi dispozitivului sentinţei penale nr. 160/04.11.2019, pronunţată de Judecătoria Zimnicea în dosarul nr. 989/339/2019, în sensul că perioada prevenţiei dedusă din pedeapsa aplicată este de la 15.05.2018 la zi, şi nu de la 16.05.2018 la zi, cum greşit s-a menţionat. De asemenea, dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 4298/29.03.2019, emis de către Judecătoria Craiova. În baza art. 278 alin. 3 C.proc.pen., se va face menţiune despre îndreptarea efectuată, la sfârşitul actului corectat, după rămânerea definită a prezentei. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.12.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 30.12.2019În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, rap. la art. 229 alin. 1 lit b şi d şi alin 2 lit b cod penal, cu aplicarea art. 41 şi art. 43 alin. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul K*** M***, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie (fapta săvârşită la data de 02/03.04.2018, în dauna persoanei vătămate C******* I***** V*******). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, d şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege. În baza art. 65 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, d şi alin. 3 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi. În baza art. 40 alin. 1 Cod penal, constată că fapta din prezenta cauză este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 4098/23.11.2018 a Judecătoriei Craiova în dosarul cu nr. 14962/215/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 473, pronunţată la data de 29.03.2019 de Curtea de Apel Craiova. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 4098/23.11.2018 a Judecătoriei Craiova în dosarul cu nr. 14962/215/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 473, pronunţată la data de 29.03.2019 de Curtea de Apel Craiova, în pedepsele componente, astfel: 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare. În baza art. 40 alin.1 rap. la art.39 alin.1 lit.b Cod penal contopeşte pedeapsa aplicată în prezenta cauză, de 2 ani închisoare, cu pedepsele aplicate prin sentinţa penală mai sus menţionată (2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare), aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi 4 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse), astfel încât inculpatul K*** M*** execută pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare. În baza art.45 alin.3 lit.a Cod penal, contopeşte şi aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară, prev. de art. 66 alin.1 lit.a, b, d Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă a cărei executare începe după executarea pedepsei închisorii, conform art.68 alin.1 lit.c Cod penal. În baza art.45 alin.3 lit. a şi alin. 5 Cod penal, contopeşte şi aplică inculpatului alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, d Cod penal, pedeapsa accesorie rezultată executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate. În baza art. 40 alin.3 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata deja executată din pedeapsă, de la data de 16.05.2018 la zi. Constată că inculpatul a fost judecat în stare de detenţie în altă cauză. În baza art. 397 rap. la art. 19 Cod procedură penală, ia act că persoana vătămată C******* I***** V******* nu s-a constituit parte civilă. Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă a prezentei. În baza art.274 alin.1 şi 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei pentru faza de urmărire penală. În baza art 274 alin 1 Cod procedură penală, onorariul avocatului desemnat din oficiu, avocat Piatrăneagră Adina, în cuantum de 1495 lei, potrivit delega?iilor nr. 13171/2019 şi 13172/2019, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.11.2019.
Hotarare 160/2019 din 04.11.2019Pentru ca inculpatul să depună înscrisuri în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 07.10.2019