Dosar 989/55/2019 din 22.01.2019

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 989/55/2019
Data dosar:
22.01.2019
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia civila
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.07.2021 la ora 08:30

    Complet: C31-sup
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantele RADIŢA LIGIA – CRISTINA şi R***** C*****, în contradictoriu cu pârâţii M***** G******,M***** M***** - CLAUDIA, având ca obiect obligaţia de a face şi, în consecinţă: Obligă pârâţii la a-şi da acordul legalizat, respectiv să se prezinte la notar pentru a da o declaraţie de acord privind realizarea lucrărilor de reconstruire împrejmuire, parţial, pe limita de proprietate stânga, pe linia de hotar, pentru imobilul situat în Arad, proprietatea reclamantelor, prevăzute în certificatul de urbanism nr. 1050 din 29.07.2020, eliberat de Primăria Municipiului Arad, în vederea emiterii autorizaţiei de construire, iar în caz de refuz al pârâţilor de a-şi exprima acordul, prezenta hotărâre ţine loc de consimţământ al pârâţilor. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor reconvenţionali: G**** V*****, Gabor Cristina, Covaci Ana - Cristina, Hurezan Doru - Teodor, Hurezan Anişoara şi Cypryany – 17 SRL. Admite cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi reconvenţionali M***** G****** şi M***** M***** - CLAUDIA în contradictoriu cu reclamantele pârâţi reconvenţionali RADIŢA LIGIA – CRISTINA şi R***** C*****, având ca obiect grăniţuire şi, în consecinţă: Stabileşte ca linia de hotar dintre imobilul situat în Arad, în suprafaţa tabulară de 1.438 mp – teren intravilan cu casă, proprietatea reclamantelor pârâţi reconvenţionali, şi imobilul situat în Arad, în suprafaţa tabulară de 1.199 mp – teren intravilan cu casă, proprietatea pârâţilor reclamanţi reconvenţionali, să treacă prin punctele 4, 5, 6, 7, 8 şi 9, potrivit anexei 3 a raportului de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic judiciar ing. Mihai Racovicean, înregistrat la Biroul de Expertiză Arad, raport care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi reconvenţionali M***** G****** şi M***** M***** - CLAUDIA în contradictoriu cu pârâţii reconvenţionali: G**** V*****, Gabor Cristina, Covaci Ana - Cristina, Hurezan Doru - Teodor, Hurezan Anişoara şi Cypryany – 17 SRL, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Obligă reclamantele pârâţi reconvenţionali RADIŢA LIGIA – CRISTINA şi R***** C***** să plătească pârâţilor reclamanţi reconvenţionali M***** G****** şi M***** M***** - CLAUDIA suma de 205 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 1 iulie 2021.

    Hotarare 3209/2021 din 01.07.2021
  • Sedinta din data de 16.06.2021 la ora 09:00

    Complet: C31-2021
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 1 iulie 2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2021
  • Sedinta din data de 12.05.2021 la ora 09:00

    Complet: C31-2021
  • Amână cauza

    T:16.06.2021 ora 09:00 pentru a se cita pârâţii G**** V*****, Gabor Rodica, Covaci Ana – Cristina, Hurezan Doru – Teodor, Hurezan Anişoara şi SC Cypryany-17 SRL cu un exemplar din note de şedinţă şi menţiunea de a-şi exprima poziţia faţă de acestea

    Incheiere de sedinta din 12.05.2021
  • Sedinta din data de 17.03.2021 la ora 09:00

    Complet: C31-2021
  • Amână cauza

    T:12.05.2021 ora 09:00 pentru a se cita pârâţii G**** V*****, Gabor Rodica, Covaci Ana – Cristina, Hurezan Doru – Teodor, Hurezan Anişoara şi SC Cypryany-17 SRL cu un exemplar din note de şedinţă şi men?iunea de a-şi exprima poziţia faţă de acestea

    Incheiere de sedinta din 17.03.2021
  • Sedinta din data de 27.01.2021 la ora 08:30

    Complet: C31-2021
  • Amână cauza

    T:17.03.2021 ora 09:00 pentru avizarea raportului de expertiză de către OCPI

    Incheiere de sedinta din 27.01.2021
  • Sedinta din data de 25.11.2020 la ora 08:30

    Complet: C31-2020
  • Amână cauza

    T:27.01.2021 ora 08:30 pentru a da posibilitatea părţilor să studieze raportul de expertiză pentru a se comunica raportul de expertiză şi pârâţilor

    Incheiere de sedinta din 25.11.2020
  • Sedinta din data de 30.09.2020 la ora 08:30

    Complet: C31-2020
  • Amână cauza

    T:25.11.2020 ora 08:30 pentru efectuarea unei noi expertize

    Incheiere de sedinta din 30.09.2020
  • Sedinta din data de 17.07.2020 la ora 08:30

    Complet: C31-2020
  • Amână cauza

    T:30.0.2020 ora 08:30 pentru comunicarea notelor de ?edin?ă formulate de reclamante

    Incheiere de sedinta din 17.07.2020
  • Sedinta din data de 15.05.2020 la ora 08:30

    Complet: C31-2020
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în baza Decretului nr. 195/2020 privind starea de urgenţă

    Rezolutie din 15.05.2020
  • Sedinta din data de 27.03.2020 la ora 08:30

    Complet: C31-2020
  • Termen preschimbat

    termen preschimbat

  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 08:30

    Complet: C31-sup
  • Amână cauza

    T:15.05.2020 Preschimbă termenul de judecată stabilit la data de 27 martie 2020 pentru data de 15 mai 2020

    Incheiere de sedinta din 12.03.2020
  • Sedinta din data de 21.02.2020 la ora 08:30

    Complet: C31-2020
  • Amână cauza

    T 27.03.2020 pentru soluţionarea cererii de strămutare formulată de reclamantă

    Incheiere de sedinta din 21.02.2020
  • Sedinta din data de 07.02.2020 la ora 08:30

    Complet: C31-2020
  • Amână cauza

    T:21.02.2020 pentru solu?ionarea cererii de strămutare formulată de reclamantă

    Incheiere de sedinta din 07.02.2020
  • Sedinta din data de 13.12.2019 la ora 08:30

    Complet: C31-2019
  • Amână cauza

    T:07.02.2020 pentru efectuarea expertizei

    Incheiere de sedinta din 13.12.2019
  • Sedinta din data de 01.11.2019 la ora 08:30

    Complet: C31-2019
  • Amână cauza

    T:13.12.2019 pentru efectuarea expertizei

    Incheiere de sedinta din 01.11.2019
  • Sedinta din data de 27.09.2019 la ora 08:30

    Complet: C31-2019
  • Amână cauza

    T:01.11.2019 pentru efectuarea expertizei Pentru a se pune în vedere reclamantei să permită accesul expertului în imobil, respectiv în curte, pentru a efectua măsurătorile

    Incheiere de sedinta din 27.09.2019
  • Sedinta din data de 14.06.2019 la ora 08:30

    Complet: C31-2019
  • Amână cauza

    T:27.09.2019 pentru efectuarea expertizei pentru audierea martorilor

    Incheiere de sedinta din 14.06.2019
  • Sedinta din data de 17.05.2019 la ora 08:30

    Complet: C31-2019
  • Amână cauza

    T:14.06.2019 pentru a se cita pârâţii reconvenţionali nou introduşi în cauză, cu un exemplar din întâmpinare şi cerere reconvenţională şi menţiunea de a formula întâmpinare

    Incheiere de sedinta din 17.05.2019
  • Sedinta din data de 12.04.2019 la ora 08:30

    Complet: C31-2019
  • Amână cauza

    T:17.05.2019 pentru studierea întâmpinării la cererea reconvenţională

    Incheiere de sedinta din 12.04.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD