E************ B**** S*
ReclamantS******** G****** A********
PârâtAdmite acţiunea. Dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 15063,14 lei, reprezentând contravaloare energie electrică consumată în mod fraudulos. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul se va depune la Judecătoria Petroşani. Pronunţată azi, 22.07.2020, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1283/2020 din 22.07.2020În baza art. 42 alin.6 al Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr.212 din 16.03.2020, se suspendă de drept prezenta cauză pe durata stării de urgenţă, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri în vederea fixării termenului de judecată.
Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06.05.2020, termen dat în cunoştinţa reclamantei. Citează pârâtul cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu sub sancţiunea aplicării art. 358 CPC. Citează reclamanta cu menţiunea de a comunica instanţei: 1. cum a stabilit perioada pentru care se solicită recuperarea prejudiciului şi care sunt probele pe care se întemeiază în dovedirea acesteia; 2. În baza cărui temei legal a fost calculată energia consumată raportat la fişa de calcul a energiei evaluate depusă la dosar conform căreia calculul în sistem pauşal s-a raportat la puterea conform branşamentului; 3. De ce s-a raportat în calculul energiei evaluat la puterea conform branşamentului şi nu la puterea receptoarelor electrice identificate în locuinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.03.2020.
Incheiere de sedinta din 04.03.2020