C******* P****
ReclamantS******* M*****
ReclamantI************ T********* D* M**** G******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanţii C******* P**** şi S******* M*****, în contradictoriu cu pârâtul I************ T********* D* M**** G******. Obligă pârâtul I************ T********* D* M**** G****** să emită pentru fiecare reclamant decizie de încadrare prin care să se stabilească de la data de 01.01.2018 drepturi salariale la acelaşi nivel cu cele aflate la nivelul I.T.M. Iaşi - maximum în plată pentru acelaşi nivel. Obligă pârâtul să plătească fiecărui reclamant diferenţa dintre salariul stabilit prin prezenta hotărâre şi salariul efectiv încasat, începând cu data de 01.01.2018, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală până la data plăţii efective. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Giurgiu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04.12.2019.
Hotarare 392/2019 din 04.12.2019pentru a se reveni cu adresa la Inspectia Muncii, amana cauza
Incheiere de sedinta din 06.11.2019in vederea administrarii probelor incuviinţate, amana cauza
Incheiere de sedinta din 25.09.2019