D****** V*****
ContestatorC*** J******** D* P***** B****
IntimatC****** C******* D* C********** D** C***** C**** N******** D* P***** P****** - B********
IntimatRespinge ca nefondată contestaţia. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Calea de atac se va depune al Tribunalul Bacău. Pronunţată azi, 2.03.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 95/2020 din 02.03.2020Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bacău nr.2/II/A/7 din 28.01.2020 prin care s-a hotărât continuarea protestului şi suspendarea activităţii de judecată pe durată nedeterminată, urmând a fi judecate doar cauzele cu caracter urgent, instanţa va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen pentru data de 02.03.2020.
Incheiere de sedinta din 10.02.2020Pentru respectarea principiului contradictorialităţii, pentru a se comunica şi reclamantului hotărârea depusă de către pârâtă la acest termen, prin reprezentant, şi pentru ca reclamantul să comunice dacă înţelege să conteste şi această hotărâre, amână judecata pentru 10.02.2020.
Incheiere de sedinta din 20.01.2020termen 20.01.2020 ora 9.00 CLM4, pentru introducerea în cauză şi citarea în calitate de intimat Casei Naţionale de Pensii
Incheiere de sedinta din 11.11.2019pentru a se cita contestatorul cu men?iunea de a preciza dacă înţelege să se judece în conntradictoriu şi cu Comisia Centrală de Contestaţii, amână cauza la data de 11.11.2019.
Incheiere de sedinta din 16.09.2019