M**** P**** P*** A************ P**
CondamnatAdmite propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiţionată a persoanei condamnate MIHAI PETRU. În temeiul art.587 alin.1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului Mihai Petru, anterior executării integrale a pedepsei de 2 ani şi 5 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.168/2019 a Judecătoriei Buzău, mandat de executare nr.226/2019. În baza art.100 alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art.100 alin.5 şi art.104 al.2 Cod penal referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 313 lei, onorariul avocat oficiu-av. Buculeasa Gabriel-deleg. nr.2309/2019, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.01.2020.
Hotarare 67/2020 din 17.01.2020Stabileşte termen de pronunţare la data de 17.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2020Pentru a se solicita relaţii de la Penitenciarul Vaslui, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 09.01.2020.
Incheiere de sedinta din 05.12.2019