L* D****** S** P*** L********* C** D***** P**** E***
DebitorS* L******** S**
Debitorpentru solutionarea cererii de antrenare a raspunderii personale materiale
Incheiere de sedinta din 30.06.2020Încuviinţează cererea de amânare formulată de către lichidatorul judiciar în vederea formulării unei cereri de antrenare a răspunderii personale materiale şi convocării adunării creditorilor pentru desemnarea comitetului creditorilor, confirmarea lichidatorului judiciar şi a remuneraţiei acestuia, precum şi în vederea avansării sumelor de bani necesare continuării procedurii. Pune în vedere lichidatorului judiciar să procedeze la publicarea tabelului definitiv al creditorilor în BPI în forma corespunzătoare celei în care a fost afişat şi publicat tabelul preliminar. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 28 aprilie 2020, sala 102, ora 11.00, dată până la care lichidatorul judiciar va efectua demersurile impuse de stadiul procedurii.
Incheiere de sedinta din 21.01.2020Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii civile nr.1934/7.11. 2019, pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 999/1285/2019, în sensul că lichidatorul judiciar provizoriu desemnat în cauză este INSOLV 2007 SPRL Filiala Cluj, iar nu CII Dorner Peter Egon, cum greşit s-a menţionat. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare, cererea putând fi depusă la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 19.11.2019Admite cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de debitoarea SC L. SRL. Dispune deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată împotriva debitoarei SC L. SRL. Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu CII Dorner Peter Egon, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014, instrumentând prezenta procedură de faliment în formă simplificată până la eventuala sa confirmare sau schimbare, în condiţiile Legii nr. 85/2014. Stabileşte în favoarea lichidatorului judiciar provizoriu un onorariu provizoriu de 1.000 lei, limitat la acest cuantum în ipoteza în care complexitatea procedurii rămâne la stadiul prezentat în raportul privind situa?ia economică a societă?ii întocmit în conformitate cu art. 260 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ?i completările ulterioare. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune la dosar în termen de 40 de zile de la deschiderea procedurii un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform art. 64 lit. a) din Legea nr. 85/2014. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua notificările prevăzute de art. 99-100 din Legea nr. 85/2014. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua inventarierea bunurilor debitoarei, în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, conform art. 101 din Legea nr. 85/2014. Dispune dizolvarea debitoarei. Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaţilor. Dispune comunicarea prezentei hotărâri instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligaţie fiind în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar provizoriu toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar sub sancţiunea prevăzută de art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, obligaţia de notificare revenind lichidatorului judiciar provizoriu. Fixează termenul limită pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii pentru data de 11.01.2020, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor pentru data de 21.01.2020. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la data de 20.12.2019, termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la data de 31.12.2019, termenul pentru depunerea contestaţiilor faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute, sau, după caz, netrecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar de creanţe, de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar de creanţe în BPI şi termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru definitivarea tabelului de creanţe la 21.01.2020. Dispune desfăşurarea primei şedinţe a adunării creditorilor la sediul lichidatorului judiciar provizoriu, la data de 05.01.2020, ora 12:00. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei, onorariul încasat, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii, un extras al acestuia urmând a fi publicat de către lichidatorul judiciar provizoriu în BPI. Stabileşte termen de judecată pentru examinarea stadiului procedurii şi soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru definitivarea tabelului preliminar de creanţe pentru data de 21.01.2020, Complet F16, sala 102, ora 11. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică din 07.11.2019.
Hotarare 1934/2019 din 07.11.2019Amână pronunţarea hotararii pentru data de 7.11.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2019