Dosar 10028/271/2020 din 24.07.2020

pretenţii EJ00644491


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10028/271/2020
Data dosar:
24.07.2020
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
pretenţii EJ00644491
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.10.2021 la ora 08:30

    Complet: C7 civil-
  • Admite cererea

    Admite cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta P**** E********** S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA şi intervenientul forţat C*** R****. Obligă pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA să plătească reclamantei suma de 1235,89 lei reprezentând diferenţa tarifului practicat de reclamantă pentru închirierea unui autoturism de către persona păgubită Mănăilă Bogdan Alexandru pentru a acoperi lipsa de folosinţă a vehiculului avariat. Obligă pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aplicate asupra debitului principal, calculate începând cu cea de-a 10-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, până la data plăţii efective a debitului datorat. Obligă pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA să plătească reclamantei suma de 1640 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (140 lei – contravaloarea taxei judiciare de timbru; 1500 lei – onorariu avocaţial). Respinge cererea intervenientului forţat de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Oradea, sub sancţiunea nulităţii. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.10.2021.

    Hotarare 5166/2021 din 29.10.2021
  • Sedinta din data de 15.10.2021 la ora 10:30

    Complet: C7 civil-
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 29.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.10.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.10.2021
  • Sedinta din data de 01.10.2021 la ora 10:00

    Complet: C7 civil-
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 15.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 01.10.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2021
  • Sedinta din data de 24.09.2021 la ora 10:30

    Complet: C7 civil-
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 01.10.2021, complet civil 7. Stabileşte că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform disp. art. 396 alin. 2 C. proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2021
  • Sedinta din data de 28.05.2021 la ora 10:30

    Complet: C7 civil-
  • Amână cauza

    Apreciind că se impune amânarea cauzei pentru a se comunica părţilor lipsă un exemplar al încheierii de şedinţă şi al notelor de şedinţă depuse la acest termen, cu menţiunea de a-şi exprima pozitia asupra precizării de acţiune;

    Incheiere de sedinta din 28.05.2021
  • Sedinta din data de 16.04.2021 la ora 08:30

    Complet: C7 civil-
  • Amână cauza

    Având în vedere cererea de amânare a cauzei, formulată de reprezentanta intervenientului faţă de imposibilitatea de a se prezenta la acest termen de judecată

    Incheiere de sedinta din 16.04.2021
  • Sedinta din data de 19.02.2021 la ora 08:30

    Complet: C7 civil-
  • Amână cauza

    Apreciind că se impune introducerea in cauză a intervenientului forţat C*** R****, Pentru a da posibilitatea intervenientului forţat să ia cunoştinţă de acţiune si să depună întâmpinare în cel mult 25 de zile de la primirea comunicării;

    Incheiere de sedinta din 19.02.2021
  • Sedinta din data de 08.01.2021 la ora 08:30

    Complet: C7 civil-
  • Amână cauza

    Amânat pentru ca pârâta să depună dosarul de daună.

    Incheiere de sedinta din 08.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD