T*** V***** D*****
InculpatÎn baza art. 362 C.p.p. raportat la art. 208 C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive şi menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul T. V. D. În consecinţă, potrivit art. 215 alin. 1 şi 2 C.p.p. inculpatul T. V. D., trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul judiciar la care se află cauza de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, respectiv IPJ Argeş- Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat. d) să nu ia legătura cu persoana vătămată I. F. şi să nu comunice cu acesta direct sau indirect, pe nici o cale decât prin intermediul apărătorului ales/din oficiu, în vederea unei eventuale împăcări; e) să nu ia legătura cu martorii I. M., I. I. şi D. M. şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nici o cale. În baza art. 215 alin. 3 C.p.p., atrage atenţia inculpatului, că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art.275 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Fixează termen verificare măsură la data de 10.03.2021. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.01.2021.
Incheiere finala dezinvestire din 27.01.2021