E************ B**** S* R*********** D* S** S***** R******* S* A********
ReclamantM******* R***** M*******
Intimat pârâtAdmite ca fondat apelul civil declarat de reclamanta E-DISTRIBUŢIE BANAT S.A., cu sediul social în municipiul Timişoara, strada Pestalozzi, nr. 3-5, jud. Timiş şi sediul procesual ales în Bucureşti, Calea Moşilor, nr. 51, etaj 1, sector 3, împotriva sentinţei civile nr. 2049/CC/2020, pronunţată de Judecătoria Petroşani, pe care o schimbă în parte, astfel: Admite în întregime cererea de valoare redusă formulată de reclamanta E-Distribuţie Banat S.A. în contradictoriu cu pârâta Micsonea Roxana Mădălina şi în consecinţă: Obligă pârâta Micsonea Roxana Mădălina la plata sumei de 8351,87 lei către reclamanta E-Distribuţie Banat S.A., cu titlu de despăgubiri materiale. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei civile atacate. Fără cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 7 decembrie 2020.
Hotarare 927/2020 din 07.12.2020Având nevoie de timp pentru deliberare şi pentru ca părţile să aibă posibilitatea de a depune concluzii scrise, în temeiul disp. art. 396 alin.1 şi 2 Cod procedură civilă amână pronun?area la data de 07 decembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2020Pentru a se administra proba cu interogatoriul intimatei-pârâte şi pentru a se ataşa dosarul penal 4017/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani,
Incheiere de sedinta din 12.10.2020