G****** C******* E****
InculpatR***** R***
InculpatC****** R************
Parte vătămatăC****** M****
Parte vătămatăG***** I***
Parte vătămată1. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. condamnă inculpatul R***** R*** la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea în stare de recidivă postexecutorie a infracţiunii de „tentativă la furt calificat” (trei acte materiale), prev. şi ped. de art. 32 alin. (1) din Cod penal, rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (2), lit. b) din Cod penal, cu aplic art. 41 alin. (1) din Cod penal şi art. 35 alin. (1) din Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului R***** R*** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului R***** R*** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 5 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.pr.pen. rap. art. 72 alin. 1 C. pen., deduce din pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare aplicată inculpatului R***** R*** perioada cât timp acesta a fost reţinut în prezenta cauză, respectiv din data de 10.11.2020, ora 22:54, până la data de 11.11.2020, ora 22:54. În baza art. 45 alin. 3 lit. b) Cod penal, adaugă la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b), Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, aplicată inculpatului R***** R*** prin prezenta, partea neexecutată din pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prin Sentinţa penală nr. 208/23.05.2017 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 1504/314/2017, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 763/21.08.2017 a Curţii de Apel Suceava. urmând ca inculpatul să execute pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b), Cod penal pe durata maximă de 5 ani. În baza art. 399 alin. 1 C.p.p. menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul R***** R***. 2. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. condamnă inculpata GHERMAN CRISTINA-ELENA la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea în stare de recidivă postexecutorie a infracţiunii de „tentativă la furt calificat” (trei acte materiale), prev. şi ped. de art. 32 alin. (1) din Cod penal, rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (2), lit. b) din Cod penal, cu aplic art. 41 alin. (1) din Cod penal şi art. 35 alin. (1) din Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatei Gherman Cristina-Elena pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatei Gherman Cristina-Elena pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 5 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.pr.pen. rap. art. 72 alin. 1 C. pen., deduce din pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare aplicată inculpatei Gherman Cristina-Elena perioada cât timp aceasta a fost reţinută şi arestată preventiv în prezenta cauză, respectiv din data de 10.11.2020, ora 21:56, până la data de 11.11.2020, ora 21:56, şi de la data de 13.12.2020 ora 11:00 la zi. În baza art. 45 alin. 3 lit. b) Cod penal, adaugă la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b), Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, aplicată inculpatei G****** C******* E**** prin prezenta, partea neexecutată din pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prin Sentinţa penală nr. 208/23.05.2017 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 1504/314/2017, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 763/21.08.2017 a Curţii de Apel Suceava urmând ca inculpata să execute pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b), Cod penal pe durata maximă de 5 ani. În baza art. 399 alin. 1 C.p.p. menţine starea de arest preventiv a inculpatei Gherman Cristina-Elena. Ia act că persoanele vătămate C****** R************, C****** M****, Ghiu?ă Ioan, Ra?ă Gabriela –Mariana, nu s-au constituit părţi civile în cauză. În baza art. 398 C.pr.pen. raportat la art. 272 C.pr.pen. şi art. 274 alin. 1 C.pr.pen obligă inculpatul R***** R*** la plata către stat a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1000 lei din cursul urmăririi penale. În baza art. 398 C.pr.pen. raportat la art. 272 C.pr.pen. şi art. 274 alin. 1 C.pr.pen obligă inculpata Gherman Cristina-Elena la plata către stat a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1000 lei din cursul urmăririi penale. Potrivit art. 274 alin. 1 teza a II-a C.p.p. rap. la art.272 alin.2 C.p.p., onorariul apărătorilor din oficiu din faza de cameră preliminară şi de judecată av. Fetcu Ioana, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2844/2020, şi av. Barabaş Liliana, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2843/2020, în cuantum de câte 1976 lei fiecare, rămân în sarcina statului, fiind avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.04.2021.
Hotarare 283/2021 din 22.04.2021Amână pronunţarea la data de 22.04.2021. Pronunţată în şedinţa din 13.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.04.2021Amână pronunţarea la data de 13.04.2021. Pronunţată în şedinţa din 29.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2021Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 29.03.2021, ora 14:00, sala 206, pentru când: - se citează inculpata G****** C******* E**** la Penitenciarul Bacău, potrivit art. 353 alin.2 teza finală Cod procedură penală; - se citează inculpatul R***** R***, cu mandat de aducere; - se citează persoana vătămată Raţă Gabriela Mariana, celelalte persoane vătămate având termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 Cod procedură penală.; - se citează martorii din lucrări Dediu Sergiu, Stamate Andreea Nicoleta şi Prisacariu Cristinel, cu mandate de aducere şi martorii C****** M**** şi Bores Vasile, cu citaţie simplă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.03.2021.
Incheiere de sedinta din 15.03.2021