Q******** S**
DebitorB**** S** S******** S**
CreditorS* R**** N S**
CreditorA************ J******** A F********* P******
CreditorE**** R****** S* R****** D* O***** S****** S* A******** S** C* S***** P******** A***
CreditorAdmite raportul final întocmit de Salina 2000 SPRL în calitate de lichidator judiciar al debitorului Q******** S** aflat în procedură de faliment şi în consecinţă: În baza art. 174 din Legea 85/2014 dispune închiderea procedurii falimentului debitorului Q******** S**. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În baza art. 180 din Legea 85/2014 dispune descărcarea lichidatorului judiciar, judecătorului sindic de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui. În temeiul art. 179 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, tuturor creditorilor, administratorului special, Direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Aprobă în parte decontul de cheltuieli. Dispune plata din fondul de lichidare, către lichidator judiciar Salina 2000 SPRL, a sumei de 5437,68 lei, reprezentând onorariu şi cheltuieli de procedură. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Galaţi. Pronunţată azi, 21.01.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 34/2021 din 21.01.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 21.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2021Ia act de activitatea desfăşurată de lichidatorul judiciar până la termenul din data de 15.12.2020. Constată că s-a depus tabel suplimentar şi tabel definitiv consolidat de creanţe, raport cu propunerea de închidere nr. 1057/11.12.2020. Acordă termen la data de 13.01.2021 ora 11 în sedintă publică, cu citarea prin BPI a creditorilor si a debitoarei prin lichidator judiciar, în vederea discutării raportului cu propunerea de închidere a procedurii. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună dovada publicării în BPI a raportului cu propunerea de închidere.
Rezolutie din 15.12.2020Admite cererea formulată administratorul judiciar Salina 2000 SPRL de trecere a debitoarei în faliment. Deschide procedura simplificată a falimentului împotriva debitoarei Q******** S**, conform art. 145 alin.1 lit. D din Legea nr.85/2014 modif. În temeiul art. 145 alin.2 lit. c din Legea nr.85/2014, confirmă lichidatorul judiciar Salina 2000 SPRL. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr.85/2014 modif. şi fixează o remunera?ie pentru întreaga procedură de 4000 lei, din averea debitoarei, pe baza unui raport de activitate. Dizolvă societatea debitoare şi ridică dreptul de administrare. Dispune notificarea către creditori a deschiderii procedurii simplificate de faliment a debitoarei, cel mai târziu până la data de 01.10.2020 şi notificarea ORC Gala?i pentru efectuarea men?iunii, precum şi publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Fixează termen limită de 10 zile de la comunicarea notificării pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor născute în cursul procedurii. Fixează termen de verificare a creanţelor născute în cursul procedurii, întocmire şi publicare a tabelului suplimentar al crean?elor după deschiderea falimentului în condiţiile art. 5 pct. 69 din Legea nr. 85/2014, la data de 23.10.2020. Fixează termen limită pentru întocmirea tabelului definitiv al creanţelor conform art. 5 pct. 67 teza a II-a din Legea nr. 85/2014, la data de 18.11.2020. Fixează termen administrativ de control la data de 15.12.2020. În temeiul art. 151 din Legea nr. 85/2014, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte opera?iuni de lichidare. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Galaţi. Pronunţată azi, 25.09.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare intermediara 169/2020 din 25.09.2020Mai având nevoie de timp pentru deliberare amână pronunţarea la data de 25 septembrie 2020;
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.09.2020Judecătorul sindic ia act de activitatea desfăşurată de administratorul judiciar desemnat în cauză până la termenul de control din data de 09.09.2020. Constată că s-a depus: raport cu propunerea de trecere în faliment nr. 507/15.07.2020, tabelul preliminar al creanţelor nr. 536/03.08.2020, procesul-verbal al adunării creditorilor din data de 10.08.2020, raport de activitate nr. 620/04.09.2020. Ia act de confirmarea administratorului judiciar Salina 2000 SPRL de către adunarea creditorilor din data de 10.08.2020. Constată că la termenul din data de 01.09.2020 a fost pusă în discuţie cererea de trecere în faliment şi instanţa a rămas în pronunţare asupra acesteia. Urmează că următorul termen administrativ de control să fie stabilit prin hotărârea de soluţionare a cererii de trecere în faliment.
Rezolutie din 09.09.2020Având nevoie de timp pentru deliberare amână pronunţarea la data de 15.09.2020;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.09.2020Admite cererea formulată de debitorul Q******** S** pentru deschiderea procedurii de insolvenţă. În temeiul disp. art.71 alin. 1 din Legea nr.85/2014 dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului Q******** S**. În temeiul disp.art.45 al. 1 lit.d din Legea nr.85/2014 desemnează administrator judiciar provizoriu pe Salina 2000 SPRL. Pune în vedere administratorului judiciar să depună asigurarea profesională obligatorie până la primul termen administrativ de control, sub sancţiunea înlocuirii sale. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar atribuţiile prevăzute de art.58 din Legea nr.85/2014 şi fixează o remunera?ie de 4000 lei pe lună din averea debitoarei, pe baza unui raport de activitate. În temeiul disp.art.97 al.1 şi al.4 din Legea nr.85/2014 pune în vedere administratorului judiciar să întocmească şi să depună un raport amănun?it asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apari?ia stării de insolvenţă, cu men?ionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, a posibilităţilor de reorganizare sau a propunerii de intrare în faliment, în termen de 40 de zile de la data desemnării. În temeiul art.100 din Legea nr.85/2014 dispune notificarea deschiderii procedurii asocia?ilor/ac?ionarilor, creditorilor din lista depusă de debitor şi ORC de pe lângă Tribunalul Gala?i prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii, precum şi tuturor băncilor la care debitorul are deschise conturi. Fixează termen limită pentru înregistrarea de către creditori a opozi?iilor la sentinţa de deschidere – 10 zile de la primirea notificării. Fixează termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la data de 13.07.2020. Fixează termen de verificare a creanţelor, întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar la data de 03.08.2020. Fixează termen limită pentru definitivarea tabelului la data de 31.08.2020. Fixează termen pentru adunarea creditorilor la data de 10.08.2020, la sediul administratorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului. Fixează termen administrativ de control pentru verificarea stadiului procedurii la data de 09.09.2020. Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar în termen de 2 zile de la notificarea procedurii, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii insolvenţei, iar în caz de neîndeplinire a atribuţiei contul va fi deschis de către administratorul judiciar. În temeiul disp.art.76 din legea nr.85/2014 dispune comunicarea prezentei hotărâri instanţei în a cărei jurisdic?ie se află sediul debitorului –Judecătoria Gala?i, Tribunalul Galaţi şi Curtea de Apel Galaţi. Executorie. Cu apel în termen de 7 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.05.2020.
Hotarare intermediara 76/2020 din 28.05.2020Având în vedere disp. art. 144 din HCSM 1375/2015, dosarul 1013/121/2020 se trimite la completul C5LJS Civ II.
Incheiere finala dezinvestire 30/2020 din 26.05.2020Constată suspendarea de drept în baza articolului 63 alin. 11 din Decretul nr. 240/14.04.2020 al Presedintelui României privind prelungirea stării de urgenţă.