T**** R************
CondamnatÎn temeiul art. 587 CPP, cu aplicarea art. 59 şi urm. CP din 1968, raportat la art. 15 alin. 2 din Constituţia României, admite cererea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Timişoara pentru condamnatul în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara, în executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 28/2017 a Tribunalului Caraş-Severin. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 40/2017 emis de Tribunalul Caraş-Severin, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 CP din 1968. În temeiul art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 272 alin. 2 CPP, dispune plata sumei de 80 de lei reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.05.2020.
Hotarare 1268/2020 din 14.05.2020