B***** M***** A*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B.M.A., la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal. În baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B.M.A., la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 Cod penal, raportat la art. 320 alin. 1 Cod penal. În baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B.M.A., la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 Cod penal. În temeiul art. 38 Cod penal, constată că faptele comise sunt concurente şi în conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă un spor de 3 luni închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, urmând ca pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului B.M.A. să fie de 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 alin. 1 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bihor; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Primăriei Comunei Batăr sau Primăriei Comunei Avram Iancu. În baza art. 404 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 25 alin. 3 Cod procedură penală, dispune desfiinţarea totală a permisului de conducere falsificat având seria EA 429761, emis pe numele inculpatului B.M.A. (depus în plicul de la f. 66 dosar u.p.). În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Hotarare 156/2020 din 07.10.2020În vederea deliberării, amână pronunţarea soluţiei la data de 07.10.2020, ora 08:00;
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.09.2020În vederea deliberării, amână pronunţarea soluţiei la data de 28.09.2020, ora 08:00;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2020