Dosar 10192/225/2020 din 19.11.2020

verificare măsuri preventive (art.207 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10192/225/2020
Data dosar:
19.11.2020
Instanta:
Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin
Departament:
..
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.207 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.11.2020 la ora 12:00

    Complet: Penal 3
  • Soluţionare

    În baza art. 348, al. 1 şi 2 C. pr. pen. rap. la art. 207, al. 4 şi 6 C. pr. pen. Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu, măsură dispusă prin Încheierea nr. 698 din data de 29.07.2020 a Judecătoriei Drobeta Tr. Severin pronunţată în dosarul nr. 5599/225/2020/a1.2. Menţine măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul TUFIŞI ALEXANDRU DĂNUŢ, trimis în judecată sub control judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228, al. 1 – art. 229, al. 1, lit. b şi d C. pen., cu aplicarea art. 35, al. 1 C. pen. (cinci acte materiale) şi art. 113, al. 3 C. pen. şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335, al. 2 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38, al. 1 C. pen., până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 30 zile. În temeiul art. 221, al. 1 şi 2 C. pr. pen. obligă pe inculpatul Tufişi Alexandru Dănuţ, să nu părăsească locuinţa din comuna Husnicioara, sat Husnicioara, jud. Mehedinţi, fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată şi să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; - să nu comunice cu persoana vătămată Căprioru Florentin, cu părţile civile G**** I*****, Voinea Petrică, Stîngă Fănel şi L**** L**** G***** şi cu martorii Lăpădat Constantin, Plăveţ Adrian Petrişor şi Gălceavă Emil. În temeiul art. 221, al. 4 C. pr. pen. i se atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 221, al. 10 C. pr. pen. i se atrage atenţia inculpatului că pentru supravegherea măsurii arestului la domiciliu sau a obligaţiilor impuse pe durata acestuia, organul de poliţie poate pătrunde în imobilul unde se execută măsura fără învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreună cu acesta. În temeiul art. 221, al. 8 C. pr. pen., se desemnează ca autoritate pentru supravegherea inculpatului Secţia 2 Poliţie Rurală Şimian. În baza art. 275, al. 3 C. pr. pen. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă, potrivit art. 205 C. pr. pen. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu din 23.11.2020, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.

    Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata1194/2020 din 23.11.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD