R***** G******
InculpatB**** N*******
Parte vătămatăB**** I*******
Parte vătămatăB**** E****
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. raportat la art. de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 în vigoare la data faptei, cu aplicarea art. 35 alin.1 din C.pen şi art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul RG, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protec?ie în formă continuată (trei acte materiale, fapte comise în perioada 02.01.2019-12.02.2019, ordinul de protecţie încălcat fiind instituit prin Sentinţa Civilă nr. 4221/14.12.2018). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica prin orice mijloace sau de a se apropia de persoanele vătămate B**** E**** şi B**** N******* şi de martorii Stoica Mihai Eugen şi Bucur Ioana, la o distanţă mai mică de 50 de metri. În baza art. 65 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. raportat la art.224 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin.1 din C.pen, condamnă pe inculpatul R***** G******, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în formă continuată (trei acte materiale, fapte comise în perioada 02.01.2019-12.02.2019). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica prin orice mijloace sau de a se apropia de persoanele vătămate B**** E**** şi B**** N******* şi de martorii Stoica Mihai Eugen şi Bucur Ioana, la o distanţă mai mică de 50 de metri. În baza art. 65 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. raportat la art.206 alin.1 C.pen., condamnă pe inculpatul R***** G******, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de amenin?are (faptă comisă în cursul lunii ianuarie 2019 în dauna persoanei vătămate B**** N*******). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica prin orice mijloace sau de a se apropia de persoanele vătămate B**** E**** şi B**** N******* şi de martorii Stoica Mihai Eugen şi Bucur Ioana, la o distanţă mai mică de 50 de metri. În baza art. 65 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. raportat la art.193 alin.2 C.pen., condamnă pe inculpatul R***** G******, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, (faptă comisă în data de 12.02.20021 în dauna persoanei vătămate B**** N*******). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica prin orice mijloace sau de a se apropia de persoanele vătămate B**** E**** şi B**** N******* şi de martorii Stoica Mihai Eugen şi Bucur Ioana, la o distanţă mai mică de 50 de metri. În baza art. 65 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. raportat la art. art. 47 alin. 1 cu referire la art. 38 alin. 1 lit e din Legea nr. 217/2003 actualizată, condamnă pe inculpatul R***** G******, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protec?ie ( faptă comisă în noaptea de 27/28.11.2020, ordinul de protecţie încălcat fiind instituit prin Sentinţa Civilă nr. 2961/22.10.2020). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 4 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica prin orice mijloace sau de a se apropia de persoanele vătămate B**** E**** şi B**** N******* şi de martorii Stoica Mihai Eugen şi Bucur Ioana, la o distanţă mai mică de 50 de metri. În baza art. 65 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. raportat la art.224 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin.1 din C.pen, condamnă pe inculpatul R***** G******, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (faptă din data de 27.11.2020). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica prin orice mijloace sau de a se apropia de persoanele vătămate B**** E**** şi B**** N******* şi de martorii Stoica Mihai Eugen şi Bucur Ioana, la o distanţă mai mică de 50 de metri. În baza art. 65 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi. În baza art. 38 alin. 2 C.pen., constată că infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta hotărâre sunt săvârşite în concurs real. În baza art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele aplicate, respectiv 9 luni închisoare, 1 an şi 3 luni închisoare, 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 3 ani închisoare şi 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adaugă un spor obligatoriu de 1 an şi 6 luni închisoare (1/3 din ( 9 luni închisoare +1 an şi 3 luni închisoare + 6 luni închisoare+ 1 an închisoare + 1 an închisoare), în final, inculpatul R***** G****** urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal contopeşte şi aplică pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 4 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica prin orice mijloace sau de a se apropia de persoanele vătămate B**** E**** şi B**** N******* şi de martorii Stoica Mihai Eugen şi Bucur Ioana, la o distanţă mai mică de 50 de metri, prevăzute de art. 66 alin. 1 a, b şi n Cod penal. În baza art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 45 alin. 3 şi 5 Cod penal contopeşte şi aplică pe lângă pedeapsa principală pedeapsa accesorie a interzicerii de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica prin orice mijloace sau de a se apropia de persoanele vătămate B**** E**** şi B**** N******* şi de martorii Stoica Mihai Eugen şi Bucur Ioana, la o distanţă mai mică de 50 de metri, prevăzute de art. 66 alin. 1 a, b şi n Cod penal. În temeiul art. 399 alin. 1 C.pr.pen. menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul R***** G****** prin încheierea din data de 05.07.2021, pronunţată în dosarul numărul 10206/315/2021/a9, rămasă definitivă prin respingerea contestaţiei la data de 15.07.2021, până la o nouă verificare conform legii. În baza art. 399 alin. 4 C.pr.pen., prezenta hotărâre este executorie cu privire la măsurile preventive. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) C.pr.pen. raportat la art. 72 alin. 1 C.pen, deduce din pedeapsa rezultantă aplicată durata reţinerii de 24 de ore din data de 13.02.2019, ora 02.45 până la data de 14.02.2019, ora 02.45 (o zi), 24 de ore din data de 28.11.2020, ora 13.50 până la data de 29.11.2020, ora 13.50 (o zi), durata arestării preventive de la data de 29.11.2020 până la data de 11.06.2021, inclusiv şi durata arestării la domiciliu de la data de 12.06.2021 până la data de 15.07.2021, inclusiv. Ia act că persoanele vătămate nu s-au constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 2000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 150 de lei în cursul urmăririi penale. Conform art. 274 alin. 1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.pr.pen., onorariul avocatului din oficiu Voichiţă Alexandru, ( delegaţiile seria DB nr. 5238 din 23.12.2021 şi seria DB nr. 1965 din 27.04.2021), în cuantum de în valoare de 1495 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea la dispoziţie de către grefa instanţei, astăzi, 26.08.2021.
Hotarare 328/2021 din 26.08.2021Pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată iniţial învestit cu judecarea cauzei, se amână pronunţarea la data de 26.08.2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.08.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.08.2021Având în vedere lipsa dosarului, intrarea în concediu de odihnă şi nevoia de timp pentru studierea dosarului şi motivarea hotărârii, se amână pronunţarea până la data de 13.08.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.07.2021În baza art. 391 alin. 1 Cod proc. penală stabileşte pronunţarea la data de 15.07.2021. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2021Amână cauza la data de 17.06.2021, ora 13:00, în vederea pregătirii de concluzii pe fond.
Incheiere de sedinta din 15.06.2021Amână cauza la data de 15.06.2021, ora 09.30.
Incheiere de sedinta din 17.05.2021Amână cauza la data de 17.05.2021, ora 09:30 pentru audierea celorlalţi martori.
Incheiere de sedinta din 27.04.2021Amână cauza la data de 27.04.2021, ora 09:3o pentru efectuarea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 23.03.2021Amână cauza la data de 23.03.2021, ora 09:30, pentru ca inculpatul să ia cunoştinţă de actele dosarului, în vederera audierii sale.
Incheiere de sedinta din 09.03.2021Amână cauza la data de 09.03.2021, ora 09:30, pentru a fi adus inculpatul de la penitenciar.
Incheiere de sedinta din 16.02.2021Înch.Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul RG, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură mai blândă, respectiv cu cea a arestului la domiciliu. În baza art. 348 C.pr.pen. rap. la art. 208 alin. 1,2 şi 4 C.pr.pen., rap. la art. 223 alin. 2 C.pr.pen şi art. 202 alin. 1 C.pr.pen, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv, pronunţată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Târgovişte, prin încheierea din data de 28.11.2020, în dosarul 9540/315/2020 – mandat de arestare preventivă nr. 34/U/28.11.2020, faţă de inculpatul RG, aflat în Penitenciarul Mărgineni. În baza art. 208 alin. 1,2 şi 4 C.pr.pen., menţine măsura arestului preventiv faţă de inculpatul R***** G******, cu datele de stare civilă mai sus menţionate, până la o nouă verificare conform legii. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicarea minutei pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08.02.2021.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 08.02.2021