D******* M***** E*****
CondamnatRespinge sesizarea Serviciului de Probaţiune Bucureşti, prin judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Urziceni, privind revocarea amânării aplicării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită în sarcina intimatului D******* M***** E***** , prin sentinţa penală nr. 15 din 23.01.2018 pronunţată de Judecătoria Urziceni în dosar nr. 639/330/2017, definitivă prin neapelare la data de 20.02.2018, ca rămasă fără obiect. În baza art. 275 al. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 al. 6 C.pr.pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat, av. Niţă Mişeta, în cuantum de 313 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1808/2020 se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.11.2020.
Hotarare 291/2020 din 24.11.2020Admite cererea de abţinere formulată de d-na judecător Roşu Adelina, preşedintele completului de judecată învestit cu soluţionarea dosarului nr. 1020/330/2019*. Înaintează dosarul Serviciului Registratură spre distribuire aleatorie între completele competente în funcţie de obiectul cauzei. Dispune blocarea completului 1 şi 1 Cc. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.11.2020.
Incheiere de sedinta din 03.11.2020