S* G*** A*** S**
PetentC******** J******* D********
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petenta S* G*** A*** S** împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CTP nr. 000132/27.11.2020, în contradictoriu cu intimatul C******** J******* D******** Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Târgovişte. Pronunţată astăzi, 26.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4384/2021 din 26.11.2021Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 26.11.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2021Repune cauza pe rol în vederea punerii în discuţia părţilor a suplimentării probatoriului. Acordă termen de judecată la data de 12.11.2021, ora 10.00, pentru care se citează părţile. Sub rezerva încuviinţării la următorul termen de judecată, dispune citarea intimatului cu menţiunea de a depune la dosar Regulamentul pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate aprobat prin H.C.J nr. 17/2013 şi caietul de sarcini aferent traseului Târgovişte-Doiceşti -Bezdead, documente menţionate în procesul-verbal de contravenţie seria CTP nr. 000132 din 27.11.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 24.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 24.09.2021Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 24.09.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2021Amână cauza la data de 10.09.2021 pentru a se depune răspuns în raport cu solicitarea instanţei.
Incheiere de sedinta din 28.05.2021Amână cauza la data de 28.05.2021 pentru administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 16.04.2021