B***** N*** G****** P* C********** D****** M******
PetentD****** M******
CreditorC****** V*****
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul Nica Gabriel, executor judecătoresc în circumscripţia Curţii de Apel Suceava, la stăruinţa creditoarei D****** M******, şi în consecinţă: Încuviinţează executarea silită prin executorul judecătoresc Nica Gabriel, în circumscripţia Curţii de Apel Suceava, a titlurilor executorii: sentinţa civilă nr.667 din 5.10.2017 dată în dosarul nr.406/334/2016 al Judecătoriei Vatra Dornei, prin care debitorul C****** V*****, a fost obligat să-i plătească creditoarei suma de 1.348 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi să se prezinte la CEC Bank SA – agenţia Crucea în vederea semnării documentelor necesare la restituirea sumei de 5.504,20 lei ce îi revin după defunctul Candrea Gheorghe, precum şi a cheltuielilor de executare. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu mai sus menţionat, simultan ori succesiv prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică, de la 29 iunie 2020.
Incheiere finala dezinvestire din 29.06.2020