L**** B***** O*****
PetentTermen preschimbat la data de 09.03..2020
Rezolutie din 07.02.2020În baza art. 527 Cod procedură penală, cu referire la art. 167 alin.1 rap. la art. 165 Cod penal, admite cererea formulată de petentul- condamnat L**** B***** O*****. Constată intervenită reabilitarea de drept a petentului-condamnat cu privire la pedeapsa închisorii de 6 (şase)luni la care a fost condamnat petentul, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 8,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. a rap. la art. 76 alin.1 lit. e Cod penal 1969 şi art. 320 ind.1 alin.7 C.p.p, prin Sentinţa penală nr.336/23.05.2011 pronunţată de Judecătoria Suceava, în dosarul nr.2995/314/2011, definitivă prin nerecurare la data de 12.07.2011. Constată intervenită reabilitarea de drept a petentului- condamnat cu privire la pedeapsa închisorii de 2 (două) luni la care a fost condamnat petentul, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin.1 din OUg nr.195/2002, cu aplicarea art. 396 alin.10 C.p.p, art. 74 alin.1 lit. a şi c şi art. 76 alin.1 lit.e Cod penal 1969 şi art.5 Cod penal, dispusă prin Sentinţa penală nr.440/12.11.2014 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr.1190/314/2014, definitivă prin Decizia penală nr.284 din data de 24.03.2015 a Curţii de Apel Suceava. În baza art. 528 alin.1 C.p.p dispune comunicarea prezentei, la data rămânerii definitive a acesteia, către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă. În baza art. 537 Cod procedură penală, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, se vor efectua menţiunile despre aceasta pe hotărârile prin care s-au pronuntat condamnările, cu privire la care s-a constatat intervenită reabilitarea de drept a petentului L**** B***** O*****. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.03.2020
Hotarare 212/2020 din 13.03.2020Stabileste pronuntarea la data de 13.03.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2020