G****** I***
InculpatÎn baza art. 362 Cod proc. pen. rap. la art. 208 alin.(2) Cod proc. pen, constată că subzistă temeiurile care au determinat luarea ?i men?inerea măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatului G.I. ?i respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului prin apărător de revocare a măsurii preventive. În baza art. 208 alin. 3, în referire la art. 207 alin. 4 cod procedură penală men?ine, măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul G.I., pe o perioadă de 60 de zile, urmând a fi verificată sub acelea?i aspecte cel mai târziu până la data de 15.05.2020. În baza art.215 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, Pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul G.I. trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să nu depă?ească limita teritorială a jude?ului C. decât cu încuviin?area prealabilă a instanţei de judecată; - să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; -să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; -să se prezinte la organele desemnate cu supravegherea, respectiv la P.G., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; -să nu se apropie de persoana vătămată I.E., de membrii familiei acesteia ?i să nu comunice cu aceasta direct, sau indirect, pe nicio cale; - să nu de?ină, să nu folosească ?i să nu poarte arme. În baza art.215 alin.3 teza a II-a Cod procedură penală, Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În baza art.275 alin.(3) Cod proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept la contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 martie 2020.
Incheiere finala dezinvestire din 18.03.2020