C******** C******* L*****
PetentI************ D* P****** J******* S****** – P*** R****** L****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul C******** C******* L*****, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSVY nr. 0047124 din data de 20.11.2020, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sanc?iunea nulită?ii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, astăzi, data de 07.05.2021.
Hotarare 2002/2021 din 07.05.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 07.05.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 28.04.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 22.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2021În temeiul art.255 coroborat cu art.258 C.pr.civ., încuviinţează pentru petent şi intimat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciindu-le pertinente, concludente şi utile pentru soluţionarea cauzei. Respinge ca neutilă soluţionării cauzei solicitarea petentului de fi depuse la dosarul cauzei: planificarea zilnică pe ore pentru agentul constatator Ţurcanu Valentin pentru data de 20.11.2020, ordinul de serviciul al agentului constatator şi cotorul din care face parte procesul verbal de contravenţie seria PSVY nr.047124, cu exemplarul nr.3. Din oficiu, dispune completarea probatoriului cu înscrisuri, respectiv istoricul sancţiunilor contravenţionale privind petentul. Emite adresă către intimat, cu menţiunea de a comunica până la următorul termen de judecată istoricul sancţiunilor contravenţionale privind petentul. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22 aprilie 2021, ora 8:30, pentru când se citează petentul. Intimatul are termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art.229 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.03.2021.
Incheiere de sedinta din 11.03.2021