I**** N*******
ReclamantN***** L******
ReclamantM**** M******
ReclamantL****** S*****
ReclamantV**** L********** D******
ReclamantAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanţii I.N.ş.a. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei (cu datele), ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Respinge excepţia autorităţii lucrului judecat. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanţii I.N. ş.a. în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Botoşani (cu datele de identificare) şi Curtea de Apel Suceava (cu datele de identificare), cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (cu datele de identificare). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 9 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 336/2021 din 09.03.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronuntarea pentru data de 9 martie 2021, solutia urmând a fi pusă la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2021Amână pronunţarea pentru data de 3 martie 2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2021comunicam înscrisurile depuse
Incheiere de sedinta din 16.12.2020Amânarea cauzei în vederea depunerii de hotărâri judecătoreşti definitive
Incheiere de sedinta din 20.10.2020