Dosar 10338/296/2020 din 28.10.2020

acţiune oblică


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10338/296/2020
Data dosar:
28.10.2020
Instanta:
Judecătoria Satu Mare
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
acţiune oblică
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.10.2021 la ora 08:30

    Complet: C8C
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamantul ...în contradictoriu cu pârâta ... Dispune obligarea pârâtei ...să îndeplinească formalităţile prevăzute de Legea nr. 17/2014, cu privire la terenul înscris în CF nr. 101696 în suprafaţă de 8 ha., iar în caz de refuz, încuviinţează reclamantul să efectueze în numele şi pe seama pârâtei formalităţile prevăzute de Legea nr. 17/2014, cu privire la imobilul menţionat. Respinge cererea formulată de reclamantul ...în contradictoriu cu pârâta ...ca fiind neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 13.10.2021.

    Hotarare 3180/2021 din 13.10.2021
  • Sedinta din data de 01.10.2021 la ora 08:30

    Complet: C8C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 13.10.2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2021
  • Sedinta din data de 16.09.2021 la ora 9:30

    Complet: C8C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea la data de 01.10.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2021
  • Sedinta din data de 27.05.2021 la ora 10:30

    Complet: C8C
  • Amână cauza

    În vederea recitării pârâtelor cu men?iunea de a se prezenta personal la interogatoriu

    Incheiere de sedinta din 27.05.2021
  • Sedinta din data de 01.04.2021 la ora 08:30

    Complet: C8C
  • Amână cauza

    În vederea citării pârâtelor cu men?iunea de a se prezenta personal la interogatoriu

    Incheiere de sedinta din 01.04.2021
  • Sedinta din data de 18.02.2021 la ora 08:30

    Complet: C8C
  • Amână cauza

    amână cauza in vederea comunicării precizării de ac?iune pârâţilor

    Incheiere de sedinta din 18.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD