K***** I***** I********** R* S*
ReclamantM******* G*******
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 615,96 lei, reprezentând: 471,41 lei – contravaloare servicii de telecomunicaţii; 144,55 lei – penalităţi de întârziere contractuale datorate la data cesionării creanţei, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, aplicată debitului principal, calculată începând cu data de 17.05.2016, până la data achitării efective a debitului principal. Respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata sumei de 552,69 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, ca nefondată. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru). Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 20.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotararecameraconsiliu6422/2020 din 20.11.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 20.11.2020, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată astăzi, 06.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 06.11.2020, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată astăzi, 22.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2020