R**** C****** S*****
ReclamantC****** I***
PârâtÎn temeiul art. 242 alin. 1 C.proc.civ., suspendă judecata cauzei având ca obiect hotărâre care să ?ină loc de act autentic, privind pe reclamanta RURAL CAPITAL şi pe pârâtul C****** I***. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Făurei, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată, azi, 11.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 11.11.2022Amână pronunţarea la data de 11.11.2022. Pronunţată, astăzi, 27.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2022Amână pronunţarea la data de 27.10.2022. Pronunţată, astăzi, 11.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2022Termen acordat pentru ca reclamanta să depună extrase de carte funciară pentru terenurile indicate în cererea introductivă, ori dovada demersurilor efectuate în vederea obţinerii acestei cărţi funciare, fie certificat din care să rezulte că nu este înscris în cartea funciară ; să facă dovada îndeplinirii procedurii reglementată de Legea nr.17/2014 în integralitate pentru terenurile care fac obiectul cererii, sub sanţiunea suspendării cauzei.
Incheiere de sedinta din 31.05.2022Termen acordat pentru continuitatea completului de judecată.Menţine obligaţiile stabilite la gtermenul anterior.
Incheiere de sedinta din 15.03.2022Pentru ca reclamanta să depună la dosarul cauzei aviz MAPN, precum şi extras de rol fiscal, sub sancţiunea suspendării cauzei.
Incheiere de sedinta din 14.12.2021Termen de judecată preschimbat.
Preschimbarea termenului de judecată din data de 09.12.2021, la data de 14.12.2021, ora 09,00. Părţile vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.10.2021.
Incheiere de sedinta din 06.10.2021Amână cauza în vederea cercetării judecătoreşti.
Incheiere de sedinta din 16.09.2021În temeiul prevederilor art. 413 alin. 1 pct. 1 din Codul de Procedură Civilă dispune suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea dosarului nr. 1040/228/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Făurei. Cu recurs separat pe toată durata suspendării. Recursul se depune la Judecătoria Făurei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2020.
Incheiere suspendare din 12.11.2020În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 12.11.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2020În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 06.11.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.10.2020În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea cu privire la cererea de suspendare la data de 22.10.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2020