R*** F******
ReclamantP****** E****
ReclamantP****** A*******
PârâtC***** E*******
PârâtÎn temeiul disp.art.339 alin.2 Cod proc.civilă admite cererea formulată de către d-na expert Dumitrescu Valerica şi dispune suplimentarea onorariului cu suma de 1100 lei, în sarcina părţilor ( câte 275 lei fiecare parte) Pune în vedere părţilor, să depună la dosar, pentru termenul ce va fi acordat, dovada achitării diferenţei de onorariu pentru expertul specialitatea topografie. În vederea unei juste soluţionări a cauzei şi a preîntâmpina eventuale ulterioare litigii, apreciază întemeiată cererea apărătorului pârâtului, sens în care dispune revenirea cu adresă către doamna expert Dumitrescu Valerica pentru a transpune în schiţă suprafaţa de 12489 teren arabil intravilan situat în pct. „Stârci” cu indicarea vecinătăţilor, pentru a transpune în schiţă cu indicarea vecinităţilor a fiecărui lot, iar în ceea ce priveşte valoarea construcţiilor C 1, C 2 şi C 3 să aibă în vedere valorile conform raportului de expertiză specialitatea construcţii. Amână judecarea cauzei la data de 24.03.2023, completul 5-6, vineri, sala nr.1, ora 11.00 – pentru când părţile au termen în cunoştinţă în raport de disp.art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Ianuarie 2023
Incheiere de sedinta din 13.01.2023În temeiul disp.art.339 alin.2 Cod proc.civilă admite cererea formulată de d-nul expert Brumă Eugen şi dispune suplimentarea onorariului cu suma de 660 lei, în sarcina părţilor ( câte 165 lei fiecare parte) Pune în vedere părţilor, să depună la dosar, pentru termenul ce va fi acordat, dovada achitării diferenţei de onorariu pentru expertul constructor. Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul pârâţilor privind acordarea unui nou termen de judecată pentru le da posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză efectuat în cauză, dat fiind faptul că acesta nu a fost depus la dosar în termenul prevăzut de art.336 alin.(1) Cod proc.civilă. Se revine cu adresă către d-na expert Dumitrescu Valerica pentru a depune raportul de expertiză, în original, urmând ca cererea de majorare a onorariului să fie pusă în discuţie la termenul următor. Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2023, completul 5-6, vineri, sala nr.1, ora 09.30 – pentru când părţile au termen în cunoştinţă în raport de disp.art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Octombrie 2022.
Incheiere de sedinta din 21.10.2022Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul pârâţilor privind acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsa raportului de expertiză specialitatea topografie. Se revine cu adresă către doamna expert Dumitrescu Valerica în vederea efectuării raportului de expertiză, cu obiectivele stabilite, respectiv: să identifice şi să evalueze bunurile reţinute în încheierea de admitere în principiu, urmând să întocmească şi variantele de lotizare. Pune în vedere şi părţilor să ia legătura cu d-na expert în vederea efectuării şi depunerii la dosar, în timp util, a raportului de expertiză, urmând ca d-na expert să fie înştiinţată atât prin adresă cât şi telefonic . Amână judecarea cauzei la data de 21.10.2022, completul 5-6, vineri, sala nr.1, ora 09.30 – pentru când părţile au termen în cunoştinţă în raport de disp.art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Iunie 2022
Incheiere de sedinta din 03.06.2022Apreciază ca sunt întemeiate cererile de acordare a unui nou termen formulate de către părţi şi exp. Dumitrescu Valerica, pentru lipsa raportului de expertiză. Se revine cu adresă către doamna expert Dumitrescu Valerica în vederea efectuării raportului de expertiză, ca-n precedent, fila 129 din dosar. Pune în vedere şi părţilor să ia legătura cu d-na expert în vederea efectuării şi depunerii la dosar, în timp util, a raportului de expertiză, urmând ca d-na expert să fie înştiinţată atât prin adresă cât şi telefonic de către grefa insatnţei. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 03.06.2022, ora 11:00, completul C5-6, sala 1, pentru când părţile au termen în cuno?tin?ă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Martie 2022.
Incheiere de sedinta din 25.03.2022Admite cererea de amânare a cauzei formulată de părţi, prin apărători, privind acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsa raportului de expertiză specialitatea topografie. Se revine cu adresă către doamna expert Dumitrescu Valerica în vederea efectuării raportului de expertiză, cu obiectivele stabilite, respectiv: să identifice şi să evalueze bunurile reţinute în încheierea de admitere în principiu, urmând să întocmească şi variantele de lotizare. Pune în vedere şi părţilor să ia legătura cu d-na expert în vederea efectuării şi depunerii la dosar, în timp util, a raportului de expertiză, urmând ca d-na expert să fie înştiinţată atât prin adresă cât şi telefonic . Amână judecarea cauzei la data de 25.03.2022, completul 5-6, vineri, sala nr.1, ora 09.30 – pentru când părţile au termen în cunoştinţă în raport de disp.art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Decembrie 2021
Incheiere de sedinta din 17.12.2021Încuviinţează cererea formulată în scris de expertul specialitatea topografie, Stanculeanu Cristian şi dispune înlocuirea acestuia în raport de motivele invocate şi de înscrisul aflat la fila 123 din dosar, cu transferarea întregului onorariu. Numeşte expert specialitatea topografie, prin tragere la sorţi, pe doamna expert Dumitrescu Valerica. Se emite adresă către noul expert în vederea efectuării raportului de expertiză, cu obiectivele stabilite, respectiv: să identifice şi să evalueze bunurile reţinute în încheierea de admitere în principiu, urmând ca expertul specialitatea topografie să întocmească şi variantele de lotizare. Pune în vedere şi părţilor să ia legătura cu d-na expert în vederea efectuării şi depunerii la dosar, în timp util, a raportului de expertiză, urmând a fi înştiinţată şi telefonic d-na expert. Totodată, se emite adresă şi către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare şi Contabile din cadrul Tribunalului Argeş, pentru a se comunica numele expertului specialitatea topografie desemnat în cauză şi transferarea în contul acestuia a onorariului provizoriu în cuantum de provizoriu în cuantum de 800 lei. Admite cererea de amânare a cauzei formulată de părţi, prin apărători, privind acordarea unui nou termen de judecată pentru le da posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză specialitatea construcţii, dat fiind faptul că acesta nu a fost depus la dosar în termenul prevăzut de art.336 alin.(1) Cod proc.civilă. Proroga discutarea cererii de suplimentare a onorariului formulate de către d-nul expert Brumă Eugen, la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 17.12.2021, completul 5-6, vineri, sala nr.1, ora 11.00 – pentru când părţile au termen în cunoştinţă în raport de disp.art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 22.10.2021Ia act de învoiala părţilor şi numeşte expert specialitatea construcţii pe d-nul Brumă Eugen, pentru care stabileşte onorariu provizoriu 800 lei în sarcina părţilor ( câte 200 lei fiecare parte). Desemnează prin tragere la sorţi, expert specialitatea topografie, pe d-nul expert Stanculeanu Cristian pentru care stabileşte onorariu provizoriu 800 lei în sarcina părţilor ( câte 200 lei fiecare parte). Pune în vedere părţilor, prin apărători, să depună la dosar dovada achitării onorariilor provizorii pentru experţii desemnaţi în cauză, în termen de 5 zile de la încuviinţarea probei, potrivit dispoziţiilor art.331 alin.(3) Cod proc.civila. După depunerea dovezilor de achitare a onorariilor provizorii se emit adrese către experţii desemnati, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost desemnaţi să efectueze rapoartele de expertiză în cauză, respectiv, să identifice şi să evalueze bunurile reţinute în încheierea de admitere în principiu, urmând ca expertul specialitatea topografie să întocmească şi variantele de lotizare. Tot după depunerea la dosar a dovezilor de achitare a onorariului provizoriu, se va emite adresă şi către Biroul Local de Expertize Tehnice din cadrul Tribunalului Argeş pentru a se comunica desemnarea ca expertilor, în prezenta cauză. Amână judecarea cauzei la data de 22.10.2021, completul 5-6, vineri, sala nr.1, ora 11.00 – pentru când părţile au termen în cunoştinţă în raport de disp.art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 04.06.2021Constată deschisă succesiunea defunctului Popescu F. Marin, decedat la data de 09.06.2003, cu ultimul domiciliu în com. Vedea, jud. Argeş. Constată că masa succesorală a defunctului se compune din: A. -cota de 1/2 din casa de locuit în suprafaţă de 60 mp situată în com. Vedea, sat Ciureşti, nr.47, jud. Argeş, construită în 1968; -cota de 1/2 din anexa gospodărească în suprafaţă de 48 mp, situată în com. Vedea, sat Ciureşti, nr.47, jud. Argeş, construită în 1960; -cota de 1/2 din anexa gospodărească în suprafaţă de 48 mp, situată în com. Vedea, sat Ciureşti, nr.47, jud. Argeş, construită în 1960. B. 1. Terenul în suprafaţă de 6.732 mp situat în com. Vedea, sat Ciureşti, jud. Argeş, conform titlului de proprietate nr.10.909/ 01.06.1993, compus din: - suprafaţa de 4.266 mp teren arabil intravilan, tarla 76, punctul ,,Acasă”, cu vecinătăţile: N- Prioteasa Mircea, Prioteasa Nicolae, E-Rest proprietate, S - Prioteasa Mircea, Prioteasa Nicolae, V-drum sătesc; -suprafaţa de 1.246 mp teren intravilan, livezi, tarla 76, punctul ,,Acasă”, cu vecinătăţile: N- Prioteasa Mircea, Prioteasa Nicolae, E- Rest proprietate, S- Rest proprietate, V- Rest proprietate; - suprafaţa de 1.122 mp teren intravilan curţi-construcţii, tarla 76, cu vecinătăţile: N- Prioteasa Mircea, Prioteasa Nicolae, E- Dc Poiana Lacului, Dc Vaţa, S- Prioteasa Mircea, Prioteasa Nicolae, V- Rest proprietate. - suprafaţa de 98 mp teren intravilan, tarla 76, categorie alte terenuri, ale cărui vecinătăţi nu sunt identificate. 2. Terenul în suprafaţă de 23.200 mp situat în com. Poiana Lacului, sat Păduroiu Deal, jud. Argeş, conform Titului de proprietate nr.128.931/02.07.2004, astfel: - suprafaţa de 600 mp teren arabil extravilan tarla 41 punctul ,,Valea lui Negrilă”, cu vecinătăţile: N- Fir vale, E-drum tarla, S- Soare Minel, V- pădure; - suprafaţa de 2.000 mp teren arabil extravilan tarla 16 punctul ,,Râul Teleorman”, cu vecinătăţile: N- Popescu Filofteia, E- Dragomir, S- badea Stănescu, V- Aurica Mihai Ilie; - suprafaţa de 6.324 mp teren arabil extravilan tarla 32, punctul ,,Dealul Mârghii”, cu vecinătăţile: N- Rezervă Primărie, E-drum tarla, S- Negrilă Tudor, V- pădure; - suprafaţa de 484 mp teren arabil extravilan, punctul ,,Cotu”, cu vecinătăţile: N- Râul Teleorman, E-pădure, S- Anghel Nicolae, V- Râul Teleorman; - suprafaţa de 12.489 mp teren arabil intravilan tarla 4, punctul ,,Stârci”, cu vecinătăţile: N- drum tarla, E-drum tarla, S- Clăianu Constantin, V- Fir Vale, - suprafaţa de 943 mp teren arabil intravilan, tarla 40, punctul ,,Acasă”, cu vecinătăţile: N- Rest proprietate, E- Nedelescu Mihai, S- Cocioabă Alexandru, V- Dragomir Vasile; - suprafaţa de 360 mp teren intravilan, curţi-construcţii, Tarla 40, punctul ,,Acasă”, cu vecinătăţile: N- Drum naţional, E- Nedelescu Mihai, S- Rest proprietate, V- Grădiniţă, Magazin. Constată că moştenitori cu vocaţie succesorală concretă la succesiunea defunctului sunt: - P****** E****, în calitate de soţie supravieţuitoare, cu cota de 1/4 din masa succesorală; - R*** F******, în calitate de fiică, cu cota de 1/4 din masa succesorală; - Popescu Angelică, în calitate de fiu, cu cota de 1/4 din masa succesorală; - Coarnă Eleonora, în calitate de fiică, cu cota de 1/4 din masa succesorală. Constată că reclamanta P****** E**** a vândut drepturile litigioase fiicelor R*** F****** şi Coarnă Eleonora. Fixează Tc la data de 04.06.2021, ora 11,00, în vederea desemnării experţilor pentru identificare, evaluare şi lotizare bunuri. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 23.04.2021.
Incheiere de sedinta din 23.04.2021Amână pronunţarea la data de 23.04.2021. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 09 Aprilie 2021
Incheiere de sedinta din 09.04.2021Admite cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitatea prezentării apărătorului pârâtului P A. Menţine obligaţiile stabilite şi va pune în vedere părţilor, prin apărători, să depună la dosar toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească în cauză, în situaţia în care mai deţin şi alte înscrisuri cu excepţia celor aflate la dosar, precum şi să formuleze interogatoriile şi să le prezinte la următorul termen, în vederea administrării acestei probe, sub sancţiunea decăderii. Se citează părţile lipsă la adresele de domiciliu indicate în cererea de chemare în judecată, cu menţiunea de a se prezenta personal la instanţă, în vederea administrării probei cu interogatoriu, sub sancţiunea prev.de art.358 Cod proc.civilă. Amână judecarea cauzei la data de 09.04.2021, completul 5-6, vineri, sala nr.1, ora 09.30 – pentru când părţile au termen în cunoştinţă în raport de disp.art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2021.
Incheiere de sedinta din 29.01.2021Admite proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu şi proba cu expertiză de specialitate solicitate de părţi. Prorogă administrarea probei cu expertiză ulterior pronunţării încheierii prevăzute de art.985 Cod proc. civilă. Pune în vedere părţilor, prin apărători, să depună la dosar toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească în cauză, în situaţia în care mai deţin şi alte înscrisuri cu excepţia celor aflate la dosar, precum şi să formuleze interogatoriile şi să le prezinte la următorul termen, în vederea administrării acestei probe, sub sancţiunea decăderii. Se citează părţile lipsă la adresele de domiciliu indicate în cererea de chemare în judecată, cu menţiunea de a se prezenta personal la instanţă, în vederea administrării probei cu interogatoriu, sub sancţiunea prev.de art.358 Cod proc. civilă. Amână judecarea cauzei la data de 29.01.2021, completul 5-6, vineri, sala nr.1, ora 12.30 – pentru când părţile au termen în cunoştinţă în raport de disp.art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 20.11.2020În temeiul disp.. art. 221 alin.1 Cod procedură civilă admite cererea formulată de părţi şi acordă termen în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă Amână judecarea cauzei la data de 20.11.2020, completul 5-6, vineri, sala nr.1, ora 12.30 – pentru când părţile au termen în cunoştinţă în raport de disp.art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 11.09.2020