F***** R***** A***** D*****
PetentÎn temeiul dispoziţiilor art. 585 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală admite cererea de contopire formulată de petentul F***** R***** A***** D***** - în prezent aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Arad, şi în consecinţă, Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1819/23.11.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 5838/55/2019, rămasă definitivă prin neapelare la 27.11.2019, în pedepsele componente de: - 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de art. 262 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală; - Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 2 ani; - Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de art. 262 alin. 1 şi 2 lit. a) Cod penal cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală; - Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 2 ani; - Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de art. 262 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală; - Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 2 ani; - Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - Repune în individualitate sporul de 4 (patru) luni închisoare. Constată că, prin sentinţa penală nr. 792/2018 a Judecătoriei Deva, pronunţată în dosar nr. 2915/221/2018, definitivă prin neapelare la data de 06.08.2018, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare şi 2.000 lei amendă penală (100 zile amendă x 20 lei/zi), executarea pedepsei închisorii fiind suspendată sub supraveghere iar ulterior, prin sentinţa penală nr. 285/13.02.2019 pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. 7122/55/2018, definitivă prin decizia penală nr. 515/A/16.05.2019 a Curţii de Apel Timişoara, s-a dispus, în baza art. 97 alin. 1 Cod penal, anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani, 11 (unsprezece) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare şi 3.800 (treimiioptsute) lei amendă penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 1950/11.11.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 5643/55/2019, rămasă definitivă prin neapelare la data de 10.12.2019, în pedepsele componente de: - 2 (doi) ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de pluralitate intermediară, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) şi alin. 2 lit. b) Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală; - Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 3 ani; - Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 44 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 584/07.05.2019 a Judecătoriei Oradea, pronunţată în dosar 9841/271/2018, definitivă prin neapelare la data de 28.05.2019; - 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea, la data de 08.12.2018, a infracţiunii de furt calificat în stare de pluralitate intermediară, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d) şi alin. 2 lit. b) Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 242/2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 18.216/55/2018, definitivă prin neapelare la data de 27.02.2019; - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b) Cod penal (5 acte materiale, săvârşite în perioada 17.02.2018 – 05.04.2018), aplicată prin sentinţa penală nr. 792/18.07.2018, pronunţată în dosar nr. 2915/221/2018 al Judecătoriei Deva, definitivă prin neapelare la data de 06.08.2018; - 3.800 (treimiioptsute) lei amendă penală (190 zile amendă x 20 lei/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale, din data de 29.07.2017 şi 16.08.2017), aplicată prin sentinţa penală nr. 894/08.12.2017 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, în dosar nr. 22191/301/2017, definitivă prin neapelare la 16.01.2018); - Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 3 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 242/2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 18.216/55/2018, definitivă prin neapelare la data de 27.02.2019; - Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr. 242/2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 18.216/55/2018, definitivă prin neapelare la data de 27.02.2019; - 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea, la data de 26.01.2018, a infracţiunii de furt în stare de pluralitate intermediară, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 285/13.02.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 7122/55/2018, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 515/A/16.05.2019 a Curţii de Apel Timişoara; - Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 2 ani; - Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea, la data de 02.09.2018, a infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 490/19.03.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 17.033/55/2018, definitivă prin neapelare la data de 05.06.2019; - Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 2 ani; - Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată (la datele de 04.01.2018 şi 05.01.2018), prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 512/25.03.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 17.730/55/2018, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 596A/03.06.2019 a Curţii de Apel Timişoara; - Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 3 ani; - Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - Repune în individualitate sporul de 1 (un) an, 11 (unspezece) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani, 7 (şapte) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare şi 3.800 (treimiioptsute) lei amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 3867/04.12.2019 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosar nr. 17681/325/2019, rămasă definitivă prin neapelare la 24.12.2019, în pedepsele componente de: - 1 (un) an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de pluralitate intermediară ( 2 acte materiale: în noaptea de 06/07.09.2018 şi 07.09.2018), prevăzută de art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cpp rap. la art. 228 alin. 1, 229 alin. 1lit. b şi d C.pen cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen, totul cu aplic. art. 44 alin. 1 C.pen; - 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea, la data de 26.01.2018, a infracţiunii de furt în stare de pluralitate intermediară, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 285/13.02.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 7122/55/2018, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 515/A/16.05.2019 a Curţii de Apel Timişoara; - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b) Cod penal (5 acte materiale, săvârşite în perioada 17.02.2018 – 05.04.2018), aplicată prin sentinţa penală nr. 792/18.07.2018, pronunţată în dosar nr. 2915/221/2018 al Judecătoriei Deva, definitivă prin neapelare la data de 06.08.2018; - 3.800 (treimiioptsute) lei amendă penală (190 zile amendă x 20 lei/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale, din data de 29.07.2017 şi 16.08.2017), aplicată prin sentinţa penală nr. 894/08.12.2017 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, în dosar nr. 22191/301/2017, definitivă prin neapelare la 16.01.2018); - 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea, la data de 02.09.2018, a infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 490/19.03.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 17.033/55/2018, definitivă prin neapelare la data de 05.06.2019; - 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea, la data de 08.12.2018, a infracţiunii de furt calificat în stare de pluralitate intermediară, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d) şi alin. 2 lit. b) Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 242/2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 18.216/55/2018, definitivă prin neapelare la data de 27.02.2019; - 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 44 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 584/07.05.2019 a Judecătoriei Oradea, pronunţată în dosar 9841/271/2018, definitivă prin neapelare la data de 28.05.2019; - 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată (la datele de 04.01.2018 şi 05.01.2018), prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 512/25.03.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 17.730/55/2018, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 596A/03.06.2019 a Curţii de Apel Timişoara; - Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 3 ani; - Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - Repune în individualitate sporul de 19 (nouăsprezece) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani, 3 (trei) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare şi 3.800 (treimiioptsute) lei amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 3480/05.11.2019 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosar nr. 17133/55/2019, rămasă definitivă prin necontestare la 19.11.2019, în pedepsele componente de: - 3.800 (treimiioptsute) lei amendă penală (190 zile amendă x 20 lei/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale, din data de 29.07.2017 şi 16.08.2017), aplicată prin sentinţa penală nr. 894/08.12.2017 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, în dosar nr. 22191/301/2017, definitivă prin neapelare la 16.01.2018); - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b) Cod penal (5 acte materiale, săvârşite în perioada 17.02.2018 – 05.04.2018), aplicată prin sentinţa penală nr. 792/18.07.2018, pronunţată în dosar nr. 2915/221/2018 al Judecătoriei Deva, definitivă prin neapelare la data de 06.08.2018; - 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea, la data de 26.01.2018, a infracţiunii de furt în stare de pluralitate intermediară, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 285/13.02.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 7122/55/2018, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 515/A/16.05.2019 a Curţii de Apel Timişoara; - 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea, la data de 02.09.2018, a infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 490/19.03.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 17.033/55/2018, definitivă prin neapelare la data de 05.06.2019; - 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea, la data de 08.12.2018, a infracţiunii de furt calificat în stare de pluralitate intermediară, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d) şi alin. 2 lit. b) Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 242/2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 18.216/55/2018, definitivă prin neapelare la data de 27.02.2019; - 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 44 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 584/07.05.2019 a Judecătoriei Oradea, pronunţată în dosar 9841/271/2018, definitivă prin neapelare la data de 28.05.2019; - 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată (la datele de 04.01.2018 şi 05.01.2018), prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 512/25.03.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 17.730/55/2018, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 596A/03.06.2019 a Curţii de Apel Timişoara; - Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 3 ani; - Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - Repune în individualitate sporul de 1 (un) an, 3 (trei) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1187/27.06.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 1645/55/2019, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1126/A/29.10.2019 a Curţii de Apel Timişoara, în pedepsele componente de: - 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală; - Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 2 ani; - Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi 2.000 (douămii) lei amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 1665/02.10.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 18683/55/2018, rămasă definitivă prin neapelare la 30.10.2019, în pedepsele componente de: - 6 (şase) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt în stare de pluralitate intermediară, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală; - Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 2 ani; - Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - 6 (şase) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt în stare de pluralitate intermediară, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală; - Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 2 ani; - Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - 6 (şase) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt în stare de pluralitate intermediară, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală; - Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 2 ani; - Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - 6 (şase) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt în stare de pluralitate intermediară, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală; - Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 2 ani; - Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - 1 (un) an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de pluralitate intermediară, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d) Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală; - Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 2 ani; - Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - 1 (un) an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de pluralitate intermediară, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală; - Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 2 ani; - Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b) Cod penal (5 acte materiale, săvârşite în perioada 17.02.2018 – 05.04.2018), aplicată prin sentinţa penală nr. 792/18.07.2018, pronunţată în dosar nr. 2915/221/2018 al Judecătoriei Deva, definitivă prin neapelare la data de 06.08.2018; - 2.000 (douămii) lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale, din data de 29.07.2017 şi 16.08.2017), aplicată prin sentinţa penală nr. 894/08.12.2017 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, în dosar nr. 22191/301/2017, definitivă prin neapelare la 16.01.2018); - Repune în individualitate sporul de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. 2 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. e) Cod penal, contopeşte cele 18 pedepse principale cu închisoarea de mai sus astfel cum au fost repuse în individualitate, după cum urmează: - 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de art. 262 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 1819/23.11.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 5838/55/2019, rămasă definitivă prin neapelare la 27.11.2019; - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de art. 262 alin. 1 şi 2 lit. a) Cod penal cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 1819/23.11.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 5838/55/2019, rămasă definitivă prin neapelare la 27.11.2019; - 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de art. 262 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 1819/23.11.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 5838/55/2019, rămasă definitivă prin neapelare la 27.11.2019; - 2 (doi) ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de pluralitate intermediară, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) şi alin. 2 lit. b) Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 1950/11.11.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 5643/55/2019, rămasă definitivă prin neapelare la data de 10.12.2019; - 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 44 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 584/07.05.2019 a Judecătoriei Oradea, pronunţată în dosar 9841/271/2018, definitivă prin neapelare la data de 28.05.2019; - 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea, la data de 08.12.2018, a infracţiunii de furt calificat în stare de pluralitate intermediară, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d) şi alin. 2 lit. b) Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 242/2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 18.216/55/2018, definitivă prin neapelare la data de 27.02.2019; - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b) Cod penal (5 acte materiale, săvârşite în perioada 17.02.2018 – 05.04.2018), aplicată prin sentinţa penală nr. 792/18.07.2018, pronunţată în dosar nr. 2915/221/2018 al Judecătoriei Deva, definitivă prin neapelare la data de 06.08.2018; - 3.800 (treimiioptsute) lei amendă penală (190 zile amendă x 20 lei/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale, din data de 29.07.2017 şi 16.08.2017), aplicată prin sentinţa penală nr. 894/08.12.2017 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, în dosar nr. 22191/301/2017, definitivă prin neapelare la 16.01.2018); - 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea, la data de 26.01.2018, a infracţiunii de furt în stare de pluralitate intermediară, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 285/13.02.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 7122/55/2018, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 515/A/16.05.2019 a Curţii de Apel Timişoara; - 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea, la data de 02.09.2018, a infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 490/19.03.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 17.033/55/2018, definitivă prin neapelare la data de 05.06.2019; - 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată (la datele de 04.01.2018 şi 05.01.2018), prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 512/25.03.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 17.730/55/2018, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 596A/03.06.2019 a Curţii de Apel Timişoara; - 1 (un) an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de pluralitate intermediară ( 2 acte materiale: în noaptea de 06/07.09.2018 şi 07.09.2018), prevăzută de art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cpp rap. la art. 228 alin. 1, 229 alin. 1lit. b şi d C.pen cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen, totul cu aplic. art. 44 alin. 1 C.pen, aplicată prin sentinţa penală nr. 3867/04.12.2019 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosar nr. 17681/325/2019, rămasă definitivă prin neapelare la 24.12.2019; - 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 1187/27.06.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 1645/55/2019, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1126/A/29.10.2019 a Curţii de Apel Timişoara; - 6 (şase) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt în stare de pluralitate intermediară, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 1665/02.10.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 18683/55/2018, rămasă definitivă prin neapelare la 30.10.2019; - 6 (şase) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt în stare de pluralitate intermediară, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 1665/02.10.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 18683/55/2018, rămasă definitivă prin neapelare la 30.10.2019; - 6 (şase) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt în stare de pluralitate intermediară, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 1665/02.10.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 18683/55/2018, rămasă definitivă prin neapelare la 30.10.2019; - 6 (şase) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt în stare de pluralitate intermediară, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 1665/02.10.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 18683/55/2018, rămasă definitivă prin neapelare la 30.10.2019; - 1 (un) an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de pluralitate intermediară, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d) Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 1665/02.10.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 18683/55/2018, rămasă definitivă prin neapelare la 30.10.2019 şi - 1 (un) an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de pluralitate intermediară, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) Cod penal cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 1665/02.10.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 18683/55/2018, rămasă definitivă prin neapelare la 30.10.2019 în pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite, adică un spor de 4 (patru) ani, 8 (opt) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare (2 luni+ 4 luni+ 2 luni + 2 luni + 8 luni + 4 luni + 2 luni + 5 luni + 2 luni şi 20 zile + 4 luni+ 5 luni+ 2 luni + 2 luni + 2 luni + 2 luni + 4 luni + 4 luni), la care se va adăuga în întregime pedeapsa amenzii în cuantum de 3.800 (treimiioptsute) lei amendă penală (190 zile amendă x 20 lei/zi), aplicată prin sentinţa penală nr. 894/08.12.2017 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, în dosar nr. 22191/301/2017, definitivă prin neapelare la 16.01.2018, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de: 6 (şase) ani, 8 (opt) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare şi 3.800 (treimiioptsute) lei amendă penală. În temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. 3 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată de 6 (şase) ani, 8 (opt) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare şi 3.800 (treimiioptsute) lei amendă penală, durata: - re?inerii din data de 31.07.2017 până la 01.08.2017 inclusiv; - reţinerii şi arestului preventiv din data de 16.08.2017 până la 14.09.2017 inclusiv: - reţinerii şi arestului preventiv din data 14.10.2017 până la 15.12.2017 inclusiv; - reţinerii din data de 31.01.2108; - reţinerii şi arestului preventiv din data de 06.04.2018 până la 18.07.2018 inclusiv; - re?inerii din data de 08.09.2018; - perioadei deja executate de la 08.12.2018 la zi. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică condamnatului pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o perioadă de 3 (trei) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 5 raportat la alin. 1 Cod penal, aplică condamnatului pedeapsa accesorie cea mai grea, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal. Anulează mandatele de executare ale pedepsei cu numerele: 1889/2019 din 27.11.2019 al Judecătoriei Arad, emis în dosarul nr. 5838/55/2019; nr. 2023/2019 din 30.12.2019 al Judecătoriei Arad, emis în dosarul nr. 5643/55/2019; nr. 4602/2019 din 24.12.2019 al Judecătoriei Timişoara, emis în dosarul nr. 17681/325/2019; nr. 3480/2019 din 22.11.2019 al Judecătoriei Timişoara, emis în dosarul nr. 17133/325/2019; nr. 1228/2019 din 30.10.2019 al Judecătoriei Arad, emis în dosarul nr. 1646/55/2019 şi nr. 1732/2019 din 30.10.2019 al Judecătoriei Arad, emis în dosarul nr. 18683/55/2018 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei sentinţe. În baza art. 275 alin. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune virarea din fondul Ministerul Justiţiei către Baroul Arad a sumei de 313 lei cu titlu de onorariu avocat din oficiu. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20 mai 2020.
Hotarare 803/2020 din 20.05.2020Amână pronun?area la data de 20.05.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.05.2020stabileşte termen de pronunţare la data de 06.05.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.04.2020preschimbă termenul la data de 15 aprilie 2020
T: 8.04.2020 - lipsă petent
Incheiere de sedinta din 04.03.2020T: 4.03.2020 - pentru solicitarea cazierului actualizat
Incheiere de sedinta din 05.02.2020