S**** R************
InculpatÎn baza art. 278 alin. (1) Cod procedură penală dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul sentinţei penale nr. 45 pronunţată de Judecătoria Topliţa, în dosarul nr. 1044/326/2020, în sensul că: Se va menţiona în mod corect în considerentele şi dispozitivul sentinţei penale nr. 45, „În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., cu reţinerea art. 404 alin. 2 C.proc.pen. impune inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii timp de 60 de zile, care va fi executată la Primăria oraşului Borsec sau Substaţia Ambulanţă Borsec” în loc de „În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., cu reţinerea art. 404 alin. 2 C.proc.pen. impune inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii timp de 60 de zile, care va fi executată la Primăria municipiului Topliţa sau Spitalul municipal Topliţa”, cum eronat s-a consemnat în sentinţă. Îndreptarea se face în ambele exemplare ale sentinţei pronunţate în prezenta cauză. Menţine celelalte dispoziţii din sentinţă. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 06 Iulie 2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 06.07.2021În baza art. 396 alin. 2 şi 10 C.proc.pen. condamnă inculpatul ... la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. În temeiul art. 91 C.pen. suspendă executarea pedepsei de 9 luni închisoare sub supraveghere pe o durată de 2 ani, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 C.pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 93 alin. (1) C.pen., impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., cu reţinerea art. 404 alin. 2 C.proc.pen. impune inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii timp de 60 de zile, care va fi executată la Primăria municipiului Topliţa sau Spitalul municipal Topliţa. În temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiei impuse, precum şi săvârşirea unei alte infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere conduce la revocarea suspendării şi executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1026 de lei (din care suma de 826 lei în cursul urmăririi penale, iar diferenţa de 200 de lei în etapa camerei preliminare şi a judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.06.2021.
Hotarare 45/2021 din 29.06.2021AMÂNĂ PRONUNŢAREA
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.06.2021AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 18.06.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2021admite cererea apărătorului inculpatului în vederea depunerii înscrisurilor în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 23.03.2021preschimbă termenul de judecată
Rezolutie din 23.02.2021preschimbă termenul de judecată
Rezolutie din 08.02.2021