Dosar 10484/288/2020 din 28.10.2020

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10484/288/2020
Data dosar:
28.10.2020
Instanta:
Judecătoria Râmnicu Vâlcea
Departament:
PENALA
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.02.2021 la ora 09:00

    Complet: Amânare pronunţare PENAL P4
  • Soluţionare

    În baza art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d şi alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea în cauză a disp. art. 396 alin. 10 Cod pr. pen.; Condamnă inculpatul T***** I**** V*******, la 2 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (4 acte materiale). În baza art. 67 alin. 1 Cod penal; Aplică inculpatului T***** I**** V******* pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, care se execută potrivit disp. art. 68 Cod penal. În baza art. 65 Cod penal; Aplică inculpatului T***** I**** V******* pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 Cod penal; Dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. Instituie în sarcina inculpatului T***** I**** V******* respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor măsuri de supraveghere, prev. de art. 93 alin. 1 lit. a - e Cod penal: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Gorj, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d. să comunice Serviciului de Probaţiune Gorj schimbarea locului de muncă; e. să comunice Serviciului de Probaţiune Gorj informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal; Impune inculpatului T***** I**** V******* să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal coroborat cu art. 404 alin. 3 Cod pr. pen.; Dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul T***** I**** V******* să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul uneia dintre următoarele două entităţi: - Primăria Novaci, jud. Gorj. - Şcoala Gimnazială Novaci, din oraşul Novaci, jud. Gorj; În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului T***** I**** V******* asupra consecinţelor prev. de art. 96 Cod penal cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii în termenul de supraveghere a unei noi infracţiuni sau în cazul în care, cu rea-credinţă, nu îndeplineşte integral până la expirarea termenului de supraveghere obligaţiile civile stabilite prin prezenta hotărâre, nu respectă pe parcursul termenului de supraveghere măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal: Deduce din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului T***** I**** V******* prin prezenta hotărâre, durata reţinerii acestui inculpat, de 24 ore. În baza art. 399 Cod pr. pen. rap. la art. 208 alin. 5 Cod pr. pen.; Menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul T***** I**** V******* prin încheierea penală nr. 105/JDL din data de 04.09.2020, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Rm. Vâlcea în dosarul nr. 8372/288/2020 (control judiciar al cărui conţinut a fost modificat în parte prin ordonanţa din 09.09.2020, ora 09:00, dată de procuror în dosarul nr. 3033/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea). Respinge, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii controlului judiciar, formulată de inculpatul T***** I**** V******* prin avocat. În baza art. 397 alin. 1 Cod pr. pen., art. 23 alin. 3 Cod pr. pen. şi art. 1357 şi urm. Cod civil; Admite acţiunea civilă promovată în cauză de persoana vătămată/parte civilă S.C. ORANGE ROMÂNIA S.A.. Obligă pe inculpatul T***** I**** V******* la plata despăgubirilor materiale în sumă de 10800 lei, către persoana vătămată/parte civilă S.C. Orange România S.A.. Admite în parte acţiunea civilă promovată în cauză de persoana vătămată/parte civilă S.C. ECOTECH SOLAR SOLUTIONS S.R.L. Obligă pe inculpatul T***** I**** V******* la plata despăgubirilor materiale în sumă de 17700 lei, către persoana vătămată/parte civilă S.C. Ecotech Solar Solutions S.R.L.. Respinge în rest pretenţiile civile formulate în cauză de persoana vătămată/parte civilă S.C. ECOTECH SOLAR SOLUTIONS S.R.L.. Dispune restituirea către persoana vătămată/parte civilă S.C. Ecotech Solar Solutions S.R.L., la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a următoarelor bunuri depuse în camera de corpuri delicte a I.P.J. Vâlcea conform dovezii seria H nr. 0286195 din 09.09.2020 (aflată la fila 191 dosar nr. 3033/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea): 26 bucăţi platbande de legătură, de culoare gri, din cupru cu înveliş cauciucat, având dimensiunile de 8/2 cm; 12 bucăţi platbande de legătură, de culoare gri, din cupru cu înveliş cauciucat, având dimensiunile de aproximativ 8/2 cm; 8 bucăţi platbande de legătură, de culoare gri, din cupru cu înveliş cauciucat, având dimensiunile de aproximativ 9/1,5 cm; 3 bucăţi platbande de legătură, de culoare brun roşcată, din cupru cu înveliş cauciucat, având dimensiunile de aproximativ 8,5/1,5 cm; 3 bucăţi platbande de legătură, de culoare gri cu negru, din cupru cu înveliş cauciucat, având dimensiunile de aproximativ 8,5/1,5 cm; 3 bucăţi platbande de legătură, de culoare gri cu negru, din cupru fără înveliş cauciucat, având dimensiunile de aproximativ 8/2,5 cm; 3 cabluri de culoare galben cu verde, de circa 20 cm lungime, cu împământări în ambele capete; 6 bride metalice, fiecare cu câte doi suporţi de prindere, toate de culoare gri cu învelitoare de culoare neagră; 3 cabluri de culoare negru, de circa 20 cm lungime, cu împământări în ambele capete; 1 cheie metalică, având pe o faţă inscripţia „RHINO SILCA”, iar pe cealaltă faţă inscripţia „KLE7X”, şi butucul aferent. În baza art. 274 alin. 1 Cod pr. pen.; Obligă pe inculpatul T***** I**** V******* la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 700 lei. Onorariul avocatului Ivănescu Constantin Elvis, desemnat din oficiu inculpatului în faza de judecată, în sumă de 868 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a se achita din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2021.

    Hotarare 58/2021 din 17.02.2021
  • Sedinta din data de 10.02.2021 la ora 09:20

    Complet: P4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 17.02.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2021
  • Sedinta din data de 13.01.2021 la ora 09:20

    Complet: P4
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei în vederea administrării probatoriului pe latură civilă.

    Incheiere de sedinta din 13.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD