R****** B***** D******
Apelant ReclamantR****** M*****
Apelant ReclamantF****** A***
Intimat PârâtV**** C*****
Intimat PârâtV**** M******
Intimat PârâtRespinge apelul formulat de reclamanţii R****** B***** D****** şi R****** M***** împotriva sentinţei civile nr. 34/2020 pronunţată de Judecătoria Avrig, pe care o păstrează. Sumele de 6.885,72 lei şi 3.442,86 lei de care au beneficiat reclamanţii cu titlul de ajutor public judiciar – taxă judiciară de timbru – la fond şi în apel, rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Sibiu. Pronunţată azi, 19.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 143/2021 din 19.02.2021având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise, amână pronun?area la data de 19.02.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.02.2021Amână cauza la data de 3.02.2021, sala C, ora 10.00 în vederea administrării probatoriului încuviinţat la acest termen de judecată. se vor cita intimaţii cu menţiunea "să se prezinte personal la interogatoriu".
Incheiere de sedinta din 04.11.2020Admite cererea de amânare formulată de reprezentanta apelanţilor-reclamanţi, sens în care amână cauza la data de 4.11.2020, sala C, ora 10.00.
Incheiere de sedinta din 07.10.2020Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de către petenţii apelanţi R****** B***** D****** şi R****** M***** şi, în consecinţă: Scuteşte petenţii apelanţi de la plata taxei judiciare de timbru aferentă apelului, în suma de 3.442,86 lei, în dosarul nr. 1048/787/2016 al Tribunalului Sibiu având ca obiect „acţiune în constatare, obligaţia de a face”. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 07.09.2020.
Incheiere de sedinta din 07.09.2020