S* S********** D**** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtM****** A**** M*****
IntervenientAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinţei civile nr. 10268/23.06.2021, pronunţată de Judecătoria Buftea, în dosarul cu nr. 10490/94/2020, în sensul că se va trece corect, în considerentele şi dispozitivul sentinţei civile menţionată anterior, că instanţa “Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.156,7 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 12.05.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumei de 10.544,65 lei, calculate începând cu data de 31.03.2020 şi până la data plăţii parţiale a debitului, respectiv 12.05.2020. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.998 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru şi onorariu avocat.” iar nu “Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10544.65 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 31.03.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 689 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.” Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa civila nr. 10268/23.06.2021, pronunţată de Judecătoria Buftea, în dosarul cu nr. 10490/94/2020. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 30.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 30.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 30.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 28.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 13.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 03.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 03.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 26.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 26.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 15.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 08.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 29.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.10.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 29.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 22.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.10.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 22.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2021Admite cererea formulată de reclamanta SC SOLUTIONARI DAUNE SRL, în contradictoriu cu pârâta S* E****** R****** A******** R********** S*, ?i intervenientul for?at MIRESCU ALEX MARIAN. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10544,65 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalită?i de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 31.03.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 689 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronun?ată astăzi, 23.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 10268/2021 din 23.06.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 23.06.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.2021în vederea introducerii în cauză a intervenientului forţat
Incheiere de sedinta din 02.04.2021pentru a se comunica persoana responsabila de producerea accidentului rutier
Incheiere de sedinta din 22.01.2021Pentru îndeplinirea unor obligaţii.
Incheiere de sedinta din 16.10.2020