S******** G** L********
InculpatD******* G******* R******** A F******** P****** I***
Parte civilăÎn baza disp. art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul STÎNCESCU Laurenţiu, la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia (faptă din 28.03.2019). În baza art. 67 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 lit. b Cod penal. În baza art. 65 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod Penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 2 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a şi b Cod penal, impune inculpatului să urmeze un curs de calificare profesională şi să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cadrul Primăriei mun. Botoşani sau în cadrul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Botoşani. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligaţiilor impuse sau în cazul neachitării cu obligaţiilor civile. Admite acţiunea civilă alăturată procesului penal formulată de către Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi cu sediul în mun. Iaşi str. Anastasie Panu, nr. 26, jud. Iaşi şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 460 lei la care se adaugă accesoriile aferente datorate conform art. 173, 174 şi 176 Cod Procedură Fiscală. În baza art. 112 alin. 1 lit. a Cod penal, dispune confiscarea specială a cantităţii de 9 pachete ţigări marca Rothmans de provenienţă Ucraina, 6 pachete ţigări marca ASHIMA de provenienţă dutyfree, 4 pachete ţigări marca RITM de provenienţă dutyfree, 4 pachete ţigări marca WINSTON de provenienţă Republica Moldova şi 11 pachete de ţigări marca KENT de provenien?ă Ucraina, ridicate de la inculpat şi depozitate la camera de corpuri delicte a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani potrivit dovezii seria/nr. BT491707 din 29.01.2020. În baza disp. art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu – av. Cojocariu Berenţan Paula (delegaţia nr. 1533/2020) în sumă de 1495 lei, se va avansa Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei În baza dispoziţiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei, conform disp. art. 410 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.04.2021.
Hotarare 348/2021 din 08.04.2021Stabileşte pronun?area la data de 8 aprilie 2021. Pronunţată în şedinţa publică din 2 aprilie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2021Pentru ca inculpatul să facă dovada achitării prejudiciului şi pentru a depune înscrisuri în circumstanţiere, amână cauza şi acordă termen la data de 2 aprilie 2021, pentru când se va ataşa şi fişa de cazier actualizată.
Incheiere de sedinta din 10.02.2021