S********* (****** M****
Intimat CondamnatRespinge ca neîntemeiată sesizarea din oficiu privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare la care a fost condamnat intimatul Segărceanu (anterior Glonţ) Marin prin sentinţa penală nr. 139/26.03.2020 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 1516/311/2019. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.12.2020.
Hotarare 487/2020 din 14.12.2020Amână cauza pentru conceptarea în cauză a Serviciului de Probaţiune Olt şi emiterea unei adrese către acest serviciu.
Incheiere de sedinta din 23.11.2020