Dosar 10513/280/2020 din 28.07.2020

fond funciar OBLIGATIE DE A FACE


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10513/280/2020
Data dosar:
28.07.2020
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
fond funciar OBLIGATIE DE A FACE
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.03.2021 la ora 8:30

    Complet: C1-3 L
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta NICULICI GEORGETA în contradictoriu cu pârâtele COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR MERIŞANI şi COMISIA LJUDEŢEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEŞ în varianta subsidiară. Obligă pârâtele să întocmească şi să înainteze documentaţia prevăzută de lege către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor în vederea acordării de despăgubiri. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Argeş, apelul se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică din data de 30.03.2021

    Hotarare 2143/2021 din 30.03.2021
  • Sedinta din data de 29.03.2021 la ora 8:30

    Complet: C1-3 L
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 30.03.2021 Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică din data de 29.03.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2021
  • Sedinta din data de 15.03.2021 la ora 8:30

    Complet: C1-3 L
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 29.03.2021 Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică din data de 15.03.2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.03.2021
  • Sedinta din data de 01.03.2021 la ora 8:30

    Complet: C1-3 L
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15.03.2021 Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică din data de 01.03.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2021
  • Sedinta din data de 25.01.2021 la ora 8:30

    Complet: C1-3 L
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă termen la data de 01.03.2021, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30. Faţă de sintagma „precizăm că în momentul de faţă nu putem reconstitui dreptul de proprietate al reclamantei, în natură, neavând teren la dispoziţie în niciuna dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 12 alin. 1 din Legea 165/2013. Considerăm că singura variantă de soluţionare a cererii reclamantei este cea prevăzută de dispoziţiile art. 16 din Legea 165/2013”, solicită pârâtei CLFF Merisani să precizeze dacă s-au iniţiat demersuri în vederea acordării de despăgubiri reclamantei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.01.2021

    Incheiere de sedinta din 25.01.2021
  • Sedinta din data de 16.11.2020 la ora 8:30

    Complet: C1-3 L
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă termen la data de 25.01.2021, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30, pentru imposibilitate de prezentare a reprezentantul convenţional al reclamantei. Pune în vedere reclamantei să comunice dacă a dat curs invitaţiei de la fila 14 verso dosar, urmare a sesizării reclamantei înregistrată sub nr. 845/17.06.2020. Comunică către reclamantă întâmpinarea depuse de către pârâtă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.11.2020

    Incheiere de sedinta din 16.11.2020
  • Sedinta din data de 21.09.2020 la ora 8:30

    Complet: C1-3 L
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă termen la data de 16.11.2020, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30. Admite cererea de amânare formulată de reclamantă prin reprezentant conven?ional ?i re?ine în sarcina acesteia obliga?ia de a preciza temeiul de drept al ac?iunii, în scris. Re?ine în sarcina reclamantei prin reprezentant conven?ional obliga?ia de a comunica precizarea păr?ilor potrivnice prin orice mijloc care ar putea fi probat. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21.09.2020.

    Incheiere de sedinta din 21.09.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD