Dosar 1055/86/2020 din 24.03.2020

dizolvare societate


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1055/86/2020
Data dosar:
24.03.2020
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
dizolvare societate
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C8FP
  • Admite cererea

    Admite cererea având ca obiect „dizolvare societate” formulată de reclamantul OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SUCEAVA, în contradictoriu cu pârâta K*** P**** S**. Dispune dizolvarea pârâtei K*** P**** S**. Dispune înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de dizolvare şi efectuarea formalităţilor de comunicare şi publicitate a prezentei hotărâri în condiţiile art. 237 alin. 4 din Legea nr. 31/1990. Dispune publicarea prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României – partea a IV-a. Dispune comunicarea prezentei hotărâri către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României – partea a IV-a, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.2 Cod de procedură civilă, astăzi, 09.07.2020.

    Hotarare 71/2020 din 09.07.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD