S****** P****
ReclamantS****** M****
ReclamantM********* T********
IntervenientS***** R**** P*** M********* F********* P******
PârâtRespinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Consiliului Local al mun. Timişoara, ca rămasă fără obiect. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finan?elor Publice invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Respinge cererea formulată de reclamanţii S****** P**** şi S****** M**** în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finan?elor Publice şi intervenientul forţat Mun. Timişoara prin primar, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 29.04.2022.
Hotarare 8740/2022 din 29.04.2022Amână pronunţarea hotărârii la data de 29.04.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 15.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.04.2022Amână pronunţarea hotărârii la data de 15.04.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2022T: 06.04.2022, ora 10:00, administrare probe.
Incheiere de sedinta din 09.03.2022T: 09.03.2022, ora 10:00, pentru a se depune raspunsul in scris la obiectiunile incuviintate.
Incheiere de sedinta din 09.02.2022T: 09.02.2022, ora 10:00, in vederea comunicarii raportului de expertiza.
Incheiere de sedinta din 12.01.2022Aplică expertului Suciu Ioan amendă judiciară în cuantum de 700 de lei. Executorie în privinţa amenzii judiciare aplicate. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Timişoara. T: 12.01.2022, ora 10:00, dispune înlocuirea expertului Suciu Ioan cu dl. expert Petre Ion, acesta din urma fiind incunostiintat despre efectuarea raportului de expertiza.
Incheiere de sedinta din 10.11.2021T: 10.11.2021, ora 09:00, in vederea depunerii raportului de expertiza.
Incheiere de sedinta din 29.09.2021T: 29.09.2021, ora 09:00, in vederea administrarii probatoriului incuviinţat.
Incheiere de sedinta din 23.06.2021T: 23.06.2021, ora 10:00, pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiza.
Incheiere de sedinta din 26.05.2021T: 26.05.2021, ora 10:00, administrare probe.
Incheiere de sedinta din 31.03.2021TŞ 31.03.2021, ora 10:00, pentru indeplinire obligaţii.
Incheiere de sedinta din 03.03.2021