B****** P**** I****
InculpatB****** P**** I**** F*** F**** L*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul B****** P**** I****, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. În baza art.91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art.92 C.pen. În baza art.93 alin.(1) C.pen. inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta b) va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa c) va anunţa, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) va comunica schimbarea locului de muncă e) va comunica informaţii şi documente de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă. Datele prevăzute la lit. c) - e) vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune Harghita. În baza art.93 alin.(2) lit.b) C.pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Harghita sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.(3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei com. Lunca de Sus sau în cadrul Primăriei Lunca de Jos, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. Supravegherea executării acestor obligaţii se va face, conform art. 94 alin.(2) C.pen., de către Serviciul de Probaţiune Harghita. În baza art. 404 C.proc.pen., art. 91 alin.(4) C. pen atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul comiterii, cu intenţie, a unei noi infracţiuni sau nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, respectiv asupra consecinţelor acestei revocări. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) C.proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 202 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.10.2020.
Hotarare 622/2020 din 29.10.2020amână pronunţarea la 29,10,2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.10.2020stabileşte termen în vederea deliberării şi pronunţării hotărârii la 15.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 63 alin. (11) din Decretul nr. 240/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.
Incheiere suspendare din 23.04.2020