P**** M****
InculpatC****** V******** I******
Parte civilăÎn baza art. 345 alin. 1 C. pr. pen. respinge ca indamisibile cererile şi excepţiile formulate de inculpatul P**** M****. În baza art. 346 alin. (2) din C. pr. pen., constată competenţa instanţei în soluţionarea cauzei, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 189/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind pe inculpatul P**** M****, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. 1 Cod penal cu aplicarea la art. 41 alin. 1 Cod Penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P**** M**** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. 1 Cod penal cu aplicarea la art. 41 alin. 1 Cod Penal. Onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul P**** M****, în cuantum de 627 lei – delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1905/2020 – avocat Cismaru Claudia Sofica va fi avansat de către stat. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii potrivit dispoziţiilor art. 347 alin. 1 din Codul de procedură penală. Pronunţată în camera de consiliu azi, 25.01.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara17/2021 din 25.01.2021Repune cauza pe rol, având nevoie de noi lămuriri pentru solu?ionarea cauzei. Acordă termen de judecată la data de 25.01.2021, ora 09:00, pentru când se vor cita inculpatul P**** M**** ?i partea civilă C****** V******** I****** ?i se vor încuno?tiin?a avoca?ii. Pronunţată în cameră de consiliu astăzi, 18.01.2021.
Incheiere de sedinta din 18.01.2021