F******* C*** S******** - O**
Apelant PetentAdmite apelul declarat de Fundaţia Casa Speranţei-OEM, cu sediul în Vişeu de Sus, str. 1 Mai, nr. 12, jud. Maramureş şi cu sediul procesual ales în Cluj Napoca, str. Avram Iancu, nr. 52, ap. 4, jud. Cluj, împotriva Încheierii civile nr. 840/2020 pronunţată la data de 17 iulie 2020 de Judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr. 1064/336/2020 pe care o schimbă în sensul că: Admite cererea formulată de petenta Fundaţia Casa Speranţei-OEM cu sediul în Vişeu de Sus, str. 1 Mai, nr. 12, jud. Maramureş şi cu sediul procesual ales în Cluj Napoca, str. Avram Iancu, nr. 52, ap. 4, jud. Cluj, şi în consecinţă: Ia act de modificarea actelor constitutive ale fundaţiei conform Actului adiţional la Statutul şi Actul Constitutiv al Fundaţiei Casa Speranţei-OEM şi a Statutului Actualizat al Fundaţiei Casa Speranţei-OEM, autentificat sub nr. 1265 din 2 aprilie 2020 de către SPN Popa Ionuţ-Florin, Dorobanţu Simona Iustina şi asociaţii, care fac parte integrantă din prezenta încheiere, astfel: „1. Având în vedere încetarea activităţii casei de copii Casa Speranţei Vişeu de Sus din data de 30.06.2019, s-a decis încetarea mandatului de administrator al fundaţiei deţinut de dna SIMON MONICA, domiciliată în Vişeu de Sus, str. Ciocârliei, nr. 18, jud. Maramures, precum şi încetarea mandatului de administrator al casei de copii Casa Speranţei Vişeu de Sus Până la reluarea activităţii, fundaţia va funcţiona fără un administrator numit. Totodată, toate procurile date în favoarea dnei SIMON MARIA îşi încetează valabilitatea. 2. Primirea unui nou membru în fundaţie, care va fi şi membru al Consiliului Director: ALBISSER JAKOB, cetăţean elveţian, născut la data de 27.06.1962 în Zurich. domiciliat în Zurich, Hohenklingenstrasse nr. 21, Elveţia. 3. Se ia act de retragerea dnei De Boer Elsbeth Martha şi a dlui Tamas Horea-loan din calitatea de membri ai Consiliului Director, în care ocupau funcţia de Preşedinte şi respectiv de Vicepreşedinte. 4. Schimbarea componentei nominale a Consiliului Director, care îşi va modifica şi numărul din care este compus, respectiv va fi compus din 4 persoane. Functia de Presedinte va fi detinuta de ALBISSER JAKOB Functia de Vicepresedinte va fi detinuta de TARCEA LUCIA Functia de Secretar va fi detinuta de DE BOER EELCO BERNARD Astfel, noua componenta a Consiliului Director va fi: ALBISSER JAKOB - Presedinte TARCEA LUCIA - Vicepresedinte DE BOER EELCO BERNARD - Secretar BURGENER WALTER- membru Ca urmare a modificarii numarului de membri care compun Consiliul Director, de la 5 la 4, avand in vedere ca deciziile se iau prin majoritate. in caz de paritate de voturi din partea membrilor prezenti. votul presedintelui este hotarator. 5.S-a hotarat modificarea si completarea capitolului III din statut privind conducerea si controlul fundatiei, dupa cum urmeaza : 5.1. ca urmare a celor hotărâte la pct. 4, Consiliul Director va fi format din 4 membri : presedinte, vicepresedinte, secretar si un membru. 5.2. Presedintele Consiliului Director va avea următoarele atribu?ii specifice: - convoacă si prezideaza sedintele Consiliului Director -contrasemnează documentele importante ale Fundatiei. 5.3. In situatia in care fundatia functioneaza fara un administrator numit atributiile acestuia vor fi exercitate de catre Presedintele Consiliului Director sau o alta persoana delegata de acesta. 5.4.Consiliul director poate imputernici una sau mai multe persoane cu functii executive, inclusiv persoane care nu au calitate de membru ori sunt straine de fundatie pentru a incheia acte juridice in numele si pe seama fundatiei sau orice alte atributii prevazute in lege sau statut. 6.Schimbarea sediului fundatiei la o noua adresa in Cluj-Napoca, str. Artelor, nr. 30-32, jud. Cluj. 7.Conform celor hotarate mai sus si avand in vedere intentia membrilor de a actualiza statutul fundatiei conform celor hotarate, se adopta noua forma a statutului fundatiei, celor de mai jos, care va inlocui pe viitor vechiul statut si actele aditionale care l-au modificat de- lungul timpului. Pentru viitor, intre membri si fata de terti, vor produce efecte doar prevederile cuprinse in noul statut, asa cum este prezentat in continuare. Drept urmare a celor de ai sus, se va modifica in consecinta cap. III din actul constitutiv privind sediul fundatiei, iar statutul fundatiei, actualizat în concordantă eu aceste modificări si completari, va fi cel de mai jos : STATUTUL ACTUALIZAT AL FUNDATIEI CASA SPERAN?EI - OEM Capitolul I Dispoziţii generale Art. 1. Fundaţia CASA SPERANŢEI - OEM a fost fondată potrivit actului constitutiv de PALIMARIU COSTICA, cetăţean român, născut la data de 06.09.1964, în conformitate cu OG nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Art. 2. Scopul funda?iei: Fundaţia se constituie în scopul promovării protec?iei copilului şi familiilor aflate în dificultate, ajutorul caritabil, medical, educa?ional, consiliere potrivit cu învă?ătura ?i morala cre?tină. Art. 3. Denumirea funda?iei: CASA SPERAN?EI - OEM Art. 4. (1) Sediul funda?iei este în Cluj-Napoca, str. Artelor, nr. 30-32, jud. Cluj. (2) Sediul funda?iei poate fi schimbat cu respectarea legislaţiei în vigoare. Art. 5. Funda?ia CASA SPERANŢI - OEM se constituie pe o durată nedeterminată. Art 6. (l) Patrimoniul social al Fundaţiei este alcătuit dintr-un activ patrimonial, ini?ial, în valoare de 48000 lei (patruzecisioptmiilei) ca ?i aport în bani depu?i de fondator. (2) întregul patrimoniu va fi eviden?iat ?i păstrat în conformitate cu legisla?ia română în materie, pe numele funda?iei ?i va fi folosit exclusiv pentru realizarea obiectivelor ei. Art. 7. Obiectivele fundaţiei, în vederea realizării scopului ei sunt următoarele: 1. Ajutorarea materială a copiilor orfani sau abandona?i, a vârstnicilor ?i bolnavilor incurabili prin înfiin?area unor programe ?i institu?ii speciale cum ar fi: orfelinate, clinici, centre în care să se asigure recuperarea ?i reintegrarea socială a acestor categorii, centre de îngrjire a copiilor de tip familial. 2. Organizarea unor activită?i de distribuire de hrană, îmbrăcăminte, încăl?ăminte etc. în azile de bătrâni, case de copii, spitale, biserici, familii cu resurse materiale reduse. 3. Sus?inere de cursuri ?i seminarii prin centrele sale, cu participarea unor profesori ?i personalită?i din domeniile legate de scopul funda?iei. 4. Funda?ia va putea edita ?i tipări materiale proprii pentru publicitate, cum ar fi: căr?i, ziare, reviste ?i alte publica?ii de interes pentru marele public. 5. Organizarea de ac?iuni în vederea colectării de fonduri, precum ?i de materiale, alimente, îmbrăcăminte etc. în vederea realizării acţiunilor de ajutor umanitar al funda?iei. 6. Funda?ia va colabora ?i cu alte organiza?ii laice guvernamentale sau neguvernamentale, ?i religioase: din ?ară sau din străinătate. Cu Biserica, pentru că toate ac?iunile sale să aibă că scop final ?i recuperarea spirituală ?i morală a celor ajuta?i. 7. Funda?ia colaborează cu voluntari care vor ajuta fără preten?ii materiale, băne?ti sau de altă natură. 8. Toate obiectivele ?i activită?ile propuse se vor desfăşura cu respectarea prevederilor legale în vigoare ?i statutul funda?iei. Art. 8 Schimbarea scopului funda?iei se face numai de către fondator. Art. 9 (l) Funda?ia î?i poate constitui filiale, ca structuri teritoriale, pe baza hotărârii Consiliului Director, prin care li se alocă un patrimoniu. (2) Filiala este condusă de un Consiliu director propriu, alcătuit din cel puţin 3 membri. (3) Filiala este entitate cu personalitate juridică, putând încheia, în nume propriu, acte juridice de administrare ?i de conservare, în condi?iile stabilite de Consiliul director prin actul constitutiv al ei ?i se pot încheia acte juridice de dispozi?ie, în numele ?i pe seama funda?iei, numai pe baza hotărârii prealabile a Consiliului Director. Capitolul II RESURSELE PATRIMONIALE ?l CHELTUIELILE FUNDA?IEI Art. 10 Patrimoniul social ini?ial al funda?iei se completează cu dobânzile ?i dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condi?iile legii, dividendele societă?ilor comerciale înfiin?ate de funda?ie, dona?ii, sponsorizări sau legate, resurse ob?inute de la bugetul de stat ?i/sau de la bugetele locale, precum ?i alte venituri prevăzute de lege. Capitolul III CONDUCEREA si CONTROLUL FUNDA?IEI CONDUCEREA FUNDAŢIEI ART. 11 (1) Consiliul Director al funda?iei este organul de conducere ?i administrare al acesteia. Consiliul Director este format din: ALBISSER JAKOB - Preşedinte TARCEA LUCIA - Vicepreşedinte DE BOER EELCO BERNARD - Secretar BURGENER WALTER- membru (2) Consiliul Director asigură realizarea scopului ?i obiectivelor funda?iei, exercitând următoarele atribu?ii: - stabilirea strategiei generale a programelor fundaţiei; - aprobarea bugetului de venituri cheltuieli ?i a bilan?ului contabil; - alegea ?i revocarea cenzorului după caz, a membrilor comisiei de cenzori; - înfiin?area de filiale; - încheierea de acte juridice, în numele ?i pe seama funda?iei; - executarea bugetului de venituri şi cheltuieli: - aprobarea organigramei ?i strategiei de personal ale funda?iei; - modificarea statutului fundaţiei; - îndeplinirea oricăror alte atribu?ii prevăzute în lege ?i în statut; - elaborarea regulamentului intern de funcţionare; - îndeplinirea regulamentului intern de func?ionare; - îndeplinirea oricăror alte atribu?ii prevăzute în lege ?i statut; - hotără?te prin decizii luate cu majoritate simplă de voturi. (3) Consiliul Director este format din 4 (patru) membri: Pre?edinte, Vicepre?edinte, Secretar ?i Membru. a. Pre?edintele Consiliului Director are următoarele atribu?ii specifice: - convoacă şi prezidează ?edin?ele consiliului director; - contrasemnează documentele importante ale fundaţiei. b. Vicepreşedintele Consiliului Director are următoarele atribu?ii: - înlocuie?te pre?edintele funda?ie, în absenţa sau în caz de indisponibilitate a acestuia preia atribu?iile lui. c. Secretarul funda?iei are următoarele atribu?ii: - asigura pregătirea materialelor ce urmează a fi dezbătute de consiliul director - asigura întocmirea proceselor verbale ale consiliului director - urmăre?te realizarea lucrărilor de secretariat. (4) Membrii Consiliului Director au următoarele atribu?ii: să participe la ?edin?ele consiliului director cu drept de vot. (5) Nu poate fi membru al Consiliului director, iar dacă este, pierde această calitate cel care ocupă func?ie de conducere în cadrul unei institu?ii publice, dacă funda?ia sprijină activitatea acelei institu?ii publice. Art. 12 (l) Administratorul funda?iei se alege prin votul Consiliului Director, cu majoritate simplă, pe o perioadă nedeterminat; administratorul asigură realizarea scopului ?i obiectivelor funda?iei vând următoarele atribu?ii specifice: - să administreze patrimoniul funda?iei, administrarea bunurilor mobile ?i imobile ale acesteia, cu excep?ia actelor de închiriere a bunurilor funda?iei pentru care va avea nevoie de avizul expres al Consiliului Director; - nu va putea exercita nici un alt act de dispozi?ie privind bunurile mobile ?i imobile ale funda?iei. (2) Administratorul casei de copii Casa Speran?ei VIŞEU DE SUS se alege prin votul Consiliului Director, cu majoritate simplă, şi are următoarele atribuţii: - cre?terea ?i îngrijirea copiilor; - între?inerea rela?iei cu autorită?ile ?i ?coala; - între?inerea contactului (eventual vizitelor) cu părin?ii când este posibil; -întreţinerea rela?iei cu Stiftung Osteuropa Mission (Switzerland), trimiterea raporturilor; - întocmirea raporturilor despre copii, fiecare sponsor prime?te o dată pe an o fotografie a copilului suportat; - menajul ?i administrarea personalului; - cumpărături ?i contabilitate, plătirea salariilor; - îngrijirea grădinii ?i efectuarea lucrărilor de fermier (supraveghere); - dacă au timp la dispozi?ie, distribuirea bunurilor umaimtare celor în nevoie; - menţinerea ?i îngrijirea clădirii. Art. 13. În situaţia în care fundaţia funcţionează fără un administrator numit, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de către Preşedintele Consiliului Director sau o alta persoană delegată de acesta. Art. 14. Consiliul director poate împuternici una sau mai multe persoane cu funcţii executive, inclusiv persoane care nu au calitate de membru ori sunt străine de fundaţie pentru a încheia acte juridice în numele şi pe seama fundaţiei sau orice alte atribuţii prevăzute în lege sau statut. Art. 15 Hotărârile Consiliului Director se adopta cu votul majorităţii simple a membrilor Consiliului Director, iar votul poate fi exprimat şi prin corespondenţă cu scrisoare recomandată şi confirmare de primire. În caz de paritate de voturi din partea membrilor prezenţi, votul preşedintelui este hotărâtor. Hotărârile se consemnează în procese verbale. CONTROLUL FUNDATIEI Art. 16 Cenzorul sau comisia de cenzori este organul de control al fundaţiei. Cenzorul fundaţiei este: MOLDOVAN MARIA. Cenzorul fundaţiei sau comisia de cenzori desemnată de consiliul director are următoarele atribuţii: - verifica modul în care este administrat patrimoniul fundaţiei; - întocmeşte rapoarte despre modul în care este administrat patrimoniul fundaţiei şi le prezintă consiliului director; - poate participa la şedinţele consiliului director fără drept de vot; - îndeplineşte orice atribuţii prevăzute în statut, regulamente de ordine interioară, decizii ale consiliului director. Capitolul IV VENITURILE CHELTUIELILE FUNDA?IEI ART. 17. (1) Veniturile funda?iei provin din: a) dobânzile ?i dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile în condi?iile legii; b) donaţii ?i sponsorizări; c) resurse ob?inute de la bugetul de stat ?i de la bugetele locale; d) alte venituri prevăzute de lege; (2) Fundaţia poate desfă?ura orice activită?i economice directe, dacă acestea au caracter accesoriu ?i au legătură strânsă cu scopul principal al ei. ART 18. (1) Principalele cheltuieli ale funda?iei sunt; a) salarii ?i adaosuri de salarii; b) indemniza?ii, prime ?i premii; c) chirii, dobânzi, taxe, comisioane bancare; d) procurări de rechizite ?i imprimate de birou; e) cazare, masă, transport; f) apă, canal, salubritate; g) energie electrică, termică ?i gaza naturale; h) alte cheltuieli. (2) Cheltuielile se efectuează potrivit prevederilor bugetului de venituri ?i cheltuieli. (3) Salariile, indemniza?iile ?i alte drepturi băne?ti ale personalului se stabilesc în limitele statului de func?iuni ?i ale bugetului de venituri ?i cheltuieli. (4) Administratorul poate dispune plata de premii, gratifica?ii ?i altele asemenea din disponibilită?ile existente. Art. 19. Exerci?iul economic financiar începe la data de 1 ianuarie ?i se încheie la data de 31 decembrie ale fiecărui an. CAPITOLUL V DIZOLVAREA LICHIDAR A Art. 20 Funda?ia Casă Speran?ei OEM se va dizolva: I. De drept prin: a) împlinirea duratei pentru care fost constituită; b) realizarea sau, după caz, şi posibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 ani de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop. II. Prin hotărârea judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, atunci când: a) scopul sau activitatea funda?iei devenit ilicită sau contrară ordinii publice; b) realizarea scopului este urmări prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; c) urmăre?te alt scop decât cel pentru care s-a constituit; d) a devenit insolvabilă; e) nu mai ob?ine autoriza?iile prea abile necesare, potrivit legii. III. În alte situa?ii prevăzute de lege. Art. 21. (l) În cazul dizolvării fundaţiei, lichidatorii se numesc de instanţa judecătorească (2) Odată cu numirea lichidatorului, mandatul Consiliului Director încetează. (3) Lichidatorii la intrarea în func?ie efectuează inventarul ?i încheie un bilan? care să constate situa?ia exactă a activului ?i pasivului. (4) Ei sunt obligaţi să primească şi să păstreze registrele ?i orice alte acte ale funda?iei ?i să ?ină un registru cu toate operaţiunile lichidării în ordinea datei acestora. (5) Lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul unei comisii de cenzori, constituită în acest scop. Art. 22 (l) Lichidatorii au obliga?ia de a continuă opera?iunile juridice în curs de a încasa creanţele, de a plăti creditorii, şi dacă numerarul nu este suficient de a transformă ?i restul activului în bani, procedând la vânzarea prin licita?ie publică a bunurilor mobile ?i imobile. (2) Lichidatorii pot realiza numai acele opera?iuni noi care sunt necesare finalizării celor aflate în curs de derulare. Art. 23 (l) În cazul dizolvării fundaţiei bunurile rămase în urmă lichidării nu se pot transmite către persoane fizice. (2) Aceste bunuri pot fi transmis fundaţiei OSTEUROPA MISSION, Postfach 43,8624 GRUTZH Elve?ia, reprezentata prin consiliul director de la acea dată. (3) Dacă în termen de 6 luni de la terminarea lichidării lichidatorii nu au reu?it să transmită în condi?iile alin. (2) ele se atribuie de instanţa competen?ă unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător. (4) Dată transmiterii bunurilor este cea a întocmirii procesului verbal de predare-preluare, dacă prin această nu s-a stabilit o dată ulterioară. Art. 24. Lichidatorii încheie opera?iunile ?i remit celor în drept contul gestiunii numai după expirarea unui termen de 6 luni de la publicarea dizolvării funda?iei. Art. 25. După închiderea lichidării sunt obliga?i că în termen de 2 luni să depună bilan?ul registrul jurnal ?i un memorandum, să declare opera?iunile de lichidare la registrul asocia?iilor ?i funda?iilor al judecătoriei în a cărei circumscrip?ie teritorială î?i are sediul asocia?ia ?i să îndeplinească toate procedurile de publicare ?i radiere din acest registru. Art. 26. Dacă în termen de 30 de zile libere de Ia depunerea bilan?ului nu se înregistrează nici o contesta?ie, bilan?ul se consideră definitiv aprobat. iar lichidatorii, cu autorizarea judecătoriei, vor remite celor în drept bunurile ?i sumele rămase de la lichidare, împreună cu toate registrele ?i actele fundaţiei ?i ale lichidării, după această fiind considera?i descărca?i. Art. 27. (l) Funda?ia încetează a avea fiinţă la dată radierii din registrul Asocia?ilor ?i Fundaţiilor (2) Radierea se face în baza actului constatator eliberat lichidatorilor prin care se atesta descărcarea acestora de obliga?iile asumate. Capitolul VI DISPOZI?II FINALE Art. 28 Statutul, în prezenta formă, intră în vigoare de la data înscrierii în registrul asocia?iilor şi fundaţiilor a modificărilor şi completărilor cuprinse în actul adiţional, în temeiul căruia s-a adoptat prezentul statut. Art. 29. Prezentul Statut se completează cu prevederile legale în vigoare privind persoanele juridice.” Dispune înscrierea modificărilor aduse actelor constitutive ale fundaţiei şi a statutului actualizat al Fundaţiei Casa Speranţei-OEM cu sediul în Cluj Napoca, str. Artelor, nr. 30-32, jud. Cluj, în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor al Judecătoriei Vişeu de Sus Baia Mare. Dispune comunicarea unei copii a prezentei hotărâri atât Administraţiei locale a finanţelor publice, cât şi Judecătoriei Cluj Napoca. Definitivă. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 21 decembrie 2020.
Hotarare 728/2020 din 21.12.2020Amână pronunţarea hotărârii la termenul din data de 21.12.2020, stabilind în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2020Pentru a se solicita originalul înscrisului apostilat
Incheiere de sedinta din 11.11.2020având în vedere dispoziţiile art. 400 CPC apreciind necesară completarea probaţiunii repune cauza pe rol pentru termenul din 11.11.2020
Incheiere de sedinta din 30.09.2020Amână pronunţarea şi stabileşte că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2020