S* A***** S** - P*** R*********** L****
DebitorA***** I**** - P*** R*********** L****
LichidatorT****** F****** S**
CreditorS* A**** S*
CreditorS* E******** S**
CreditorAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 40/4.02.2020 (dosar nr. 10668/86/2010**/a2 al Tribunalului Suceava). În temeiul art. 281 Cod procedură civilă, îndreaptă erorile materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 40/4.02.2020 (dosar nr. 10668/86/2010**/a2 al Tribunalului Suceava), în sensul consemnării corecte a numelui reclamantului, respectiv BUDEANU ROMEO, în loc de BUDEANU BOGDAN, aşa cum în mod eronat a fost consemnat. Cercetată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2020.
Incheierefinalacameraconsiliu din 12.02.2020Respinge ca nefondată cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale de petentul BUDEANU BOGDAN, în calitate de administrator special al debitorului SC ACUROM SRL, lichidator judiciar fiind practicianul în insolvenţă ACCERR IPURL şi pârâtă fiind SC KRUK ROMÂNIA SRL, privind suspendarea efectelor procesului verbal de licitaţie nr. 2150/12.12.2019 prin care se adjudecă provizoriu activul P+M cu sc 143 mp, anul PIF 2002, identică cu parcela 4841-C1 şi teren în suprafaţă de 870 mp, pc 4841, înscrise în CF 33869 şi cota indiviză 1 teren 196 mp, pc 1448/175, înscrisă în CF 33862, situate în intravilanul localităţii Ipoteşti, jud. Suceava. Cu drept de recurs, care se poate depune la Tribunalul Suceava, în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 4 februarie 2020.
Hotarare 40/2020 din 04.02.2020