G**** R***
InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** B*****
Parte civilăÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a) C.proc pen. admite acordul de recunoa?tere a vinovă?iei încheiat la data de 21 aprilie 2020 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc cu inculpata G**** R***, cercetata pentru săvâr?irea infrac?iunii de producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competent", faptă prev. de art. 452 alin. 1it. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal al României, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. d) C.pen., şi infractiunea de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate ne corespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri", faptă prev. de art. 452 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal al României, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. d) C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., în dosarul de urmărire penală nr. 397/279/P/2020. În baza art. 396 alin. 2 C.proc.pen. raportat la art. 480 alin. 4 C.proc.pen. si art. 76 alin. 1 C.pen. condamnă pe inculpata G**** R***, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de producere de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competent", faptă prev. de art. 452 alin. lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal al României, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. d) C.pen. În baza art. 396 alin. 2 C.proc.pen. raportat la art. 480 alin. 4 C.proc.pen. si art. 76 alin. 1 C.pen. condamnă pe inculpata G**** R***, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate ne corespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri", faptă prev. de art. 452 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal al României, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. d) C.pen. În baza art. 38 alin. 1 C.pen., constată că infractiunea prev. de art. 452 alin. 1it. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal al României si infractiunea prev. de art. 452 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal al României au fost savârşite în concurs real. În baza art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., aplică pedeapsa închisorii de 1 an, la care adaugă un spor de o treime din pedeapsa de 8 luni stabilită, urmând ca în final inculpatei să i se aplice pedeapsa rezultantă de 1 an, 2 luni şi 20 zile închisoare. În baza art. 91 C.pen.suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din Codul penal. În baza art. 92 alin. 2 raportat la art. 93 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen., inculpata va urma un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Harghita. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta un număr de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Cristuru Secuiesc sau în cadrul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc. Desemnează Serviciul de Probaţiune Harghita pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatei. În baza art. 91 alin. 4 C.pen., i se va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal, respectiv în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere sau a comiterii de noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere, se va dispune revocarea suspendării sub supraveghere şi se va dispune executarea pedepsei. În baza art. 484 lit. a) raportat la art. 404 alin. 4 lit. a) C.proc.pen., deduce din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii din 17.10.2019 - 18.10.2019. Ia act de achitarea prejudiciul cauzat părţii civile D******* G******* R******** A F********* P****** B***** prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita în cuantum de 3.984 lei. În baza art. 112 alin. 1 lit. a) şi f) C.pen., dispune confiscarea specială a cantităţii de 41.15 kg tutun, din care: 9.15 kg tutun uscat, 11.79 kg plante semiuscate cu tulpină, 17.21 kg plante verzi cu tulpină, 3 kg frunze verzi de tutun (cântărită la data efectuării percheziţiei domiciliare), depuse la Camera Corpuri Delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpata la plata sumei de 400 de lei reprezentând cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27.05.2020.
Hotarare 122/2020 din 27.05.2020