P*** C********* I****
ReclamantS****** E********
PârâtG***** F*******
PârâtAdmite cererea formulată de petentul P*** C********* I****, cu domiciliu procedural ales la Cab. Av. Miclea E. Mihaela, cu sediul în Sânnicolau Mare, str. 16 Decembrie 1989 nr. 6, jud Timiş având ca obiect declararea judecătorească a morţii numiţilor S****** E******** şi G***** F*******. Declară moartea judecătorească a numiţilor S****** E******** şi G***** F*******, ambii cu ultimul domiciliu cunoscut în loc. Lovrin, nr. 830 jud. Timiş. Stabileşte data morţii acestora ca fiind 31.12.1974. Prezenta hotărâre se va comunica Primăriei Lovrin, pentru a fi afişată timp de 2 luni, precum şi Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sânnicolau Mare, pentru notare în cartea funciară, afişarea urmând a fi efectuată atât la uşa instanţei, cât şi la ultimul domiciliu al defuncţilor, iar după rămânerea definitivă, Serviciului de Stare Civilă din cadrul Primăriei Lovrin, pentru a înregistra moartea. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sânnicolau Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 17.06.2021.
Hotarare 550/2021 din 17.06.2021Amână pronun?area la 17.06.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.06.2021Amână cauza la 10.06.2021 pentru administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 15.04.2021REPETAREA PROCEDURII DE CITARE CU PĂRŢILE
Incheiere de sedinta din 11.02.2021Amână judecarea cauzei la 11.02.2021 pentru emiterea unor adrese
Incheiere de sedinta din 12.11.2020