B******** F***** C*********
ReclamantB****** D*** D******
PârâtS******** P***** C******** R**** P****** D* C******** Ş* Î************ A V********** A* J******** A***
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul BEBESELEA FLORIN - CONSTANTIN, în contradictoriu cu pârâţii B****** D*** D****** şi Instituţia Prefectului Judeţul Alba – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, având ca obiect obligaţie de a face şi, în consecinţă: Obligă pârâtul, iar în caz de refuz al acestuia autorizează reclamantul, la efectuarea formalităţilor necesare pentru radierea din circulaţie de pe numele reclamantului a autovehiculului marca Mercedes Benz Sprinter 208CDI3550, cu număr de înmatriculare AB-11-AFT, nr. identificare WDB9026621R394667, din evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Alba din cadrul Instituţiei Prefectului Alba, în temeiul prezentei hotărâri, fără îndeplinirea altor formalităţi. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 14 octombrie 2020.
Hotarare 3755/2020 din 14.10.2020