B**** G*******
InculpatÎn baza art. 342 şi art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală, constată competenţa instanţei în soluţionarea cauzei, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2227/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina privind pe inculpatul B**** G*******, trimis în judecată în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B**** G*******. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii potrivit dispoziţiilor art. 347 alin. 1 din Codul de procedură penală. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12.01.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara9/2021 din 12.01.2021