S* Z**** S******* S**
IntimatS* I**** M**** A** T**** S**
RecurentAdmite apelul declarat de pârâta S* I**** M**** A** T**** S**, în contradictoriu cu reclamanta S* Z**** S******* S**, în faliment, având ca obiect pretenţii, împotriva sentin?ei civile 11389/28.10.2019 pronunţată de Judecătoria Timi?oara în dosarul nr. 10733/325/2019. Schimbă în tot sentinţa apelată şi respinge acţiunea. Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Tribunalul Timiş. Pronun?ată la data de 23 noiembrie 2020, în temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei.
Hotarare 1643/2020 din 23.11.2020În temeiul art. 411 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă, suspendă judecarea prezentei cauze. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 21 septembrie 2020, în temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei.
Incheiere suspendare din 21.09.2020Recalifică drept apel calea de atac formulată: acordă termen la data de 21.092020 ora 9 complet C4NLP/A, pentru când S* I**** M**** A** T**** S** va proceda la formularea motivelor de apel
Incheiere de sedinta din 13.07.2020