S* R** & R** S*
ReclamantD****** Ş*******
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect „cerere de valoare redusă”, formulată de reclamanta SC RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâta D****** Ş*******. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2381,07 lei, reprezentând servicii furnizate, la care se adaugă penalită?i de 0,2% pe zi de la data scadenţei până la data plă?ii efective. Obligă pârâtul la plata sumei de 1140 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Segarcea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată azi 06.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 268/2021 din 06.04.2021În temeiul art. 242 NCPC, Suspendă judecarea cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de a depune la dosar dovada achitării remuneraţiei curatorului desemnat să apere interesele pârâtei. Cu drept de recurs pe tot timpul suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.11.2020.
Incheiere suspendare din 17.11.2020lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 03.11.2020lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 06.10.2020