Dosar 10746/314/2020 din 30.12.2020

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10746/314/2020
Data dosar:
30.12.2020
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.12.2021 la ora 08:30

    Complet: C6
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul C******* I***, la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. şi art. 38 alin. 2 C.pen.. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. c C.pen.. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe durata executării pedepsei închisorii. Condamnă inculpatul C******* I***, cu datele de stare civilă menţionate anterior, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută şi sancţionată de art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. şi 38 alin. 2 C.pen.. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. c C.pen.. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe durata executării pedepsei închisorii. Constată că infracţiunile din prezenta cauză au fost săvârşite în termenul de supraveghere de 2 ani stabilit prin Sentinţa penală nr. 359 din 28.05.2019 pronun?ată în dosarul nr. 9918/314/2018 al Judecătoriei Suceava, definitivă prin neapelare la data de 18.06.2019, prin care inculpatul C******* I*** a fost condamnat la pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare pentru săvârşirea infrac?iunii prev. de art. 336 alin. 1 C.pen.. În baza art. 38 alin. 2 C.pen., rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare la care adaugă un spor obligatoriu de 3 (trei) luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, urmând ca inculpatul C******* I*** să execute o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare. În temeiul art. 96 alin. 4 C.pen. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an ?i 4 luni închisoare aplicată inculpatului C******* I*** prin Sentinţa penală nr. nr. 359 din 28.05.2019 pronun?ată în dosarul nr. 9918/314/2018 al Judecătoriei Suceava, definitivă prin neapelare la data de 18.06.2019. În baza art. 96 alin. 4 şi alin. 5 C.pen. rap. la art. 41 alin. 1 C.pen., art. 43 alin. 1 C.pen., adaugă la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin prezenta sentin?ă, pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare aplicată prin Sentin?a penală nr. 359 din 28.05.2019 a Judecătoriei Suceava, urmând ca, în final, inculpatul C******* I*** să execute o pedeapsă rezultantă de 3 (trei) ani ?i 7 (şapte) luni închisoare în regim de detenţie. În baza art.45 alin.3 lit. a C.pen. raportat la art.67 alin.1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prev. de art. 68 alin. 1 lit. c C.pen.. În temeiul art.45 alin.5 C.pen. raportat art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. şi art.65 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul C******* I*** la plata către stat a sumei de 1273 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 573 lei din faza de urmărire penale. În baza art. 274 alin. 1 teza a II-a, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cursul urmăririi penale, av. Rusu Ovidiu, în cuantum de 627 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1786/08.07.2020 rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Public în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată azi, 30.12.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 1013/2021 din 30.12.2021
  • Sedinta din data de 23.12.2021 la ora 08:30

    Complet: C6
  • Amână pronunţarea

    Potrivit art. 391 alin. 2 C.pr. pen., deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii vor avea loc la data de 30.12.2021. Pronunţarea va avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23.12.2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2021
  • Sedinta din data de 03.11.2021 la ora 09:30

    Complet: C6
  • Amână pronunţarea

    Fixează termen pentru deliberare, pronunţare şi redactare la data de 23.12.2021. Pronunţarea se va face prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen. Pronunţată în şedinţa publică din 03.11.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2021
  • Sedinta din data de 22.09.2021 la ora 10:30

    Complet: C6
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 03.11.2020

    Incheiere de sedinta din 22.09.2021
  • Sedinta din data de 23.06.2021 la ora 11:30

    Complet: C6
  • Amână cauza

    -Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 22.09.2021, 10:30, sala 206, pentru când se citează inculpatul C******* I*** cu mandat de aducere ?i prin afi?are la sediul instan?ei. Se citează martorii din cursul urmăririi penale Popi?an Viorica ?i Plăcintă Viorica, în vederea reaudierii Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.06.2021.

    Incheiere de sedinta din 23.06.2021
  • Sedinta din data de 26.05.2021 la ora 9:00

    Complet: C6
  • Amână cauza

    Admite solicitarea inculpatului C******* I*** de acordare a unui termen de judecată în vederea angajării unui apărător ales. Amână cauza ?i acordă termen de judecată la data de 23.06.2021, ora 11.30 pentru când inculpatul prime?te termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Mai 2021.

    Incheiere de sedinta din 26.05.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD